x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Șoc în fotbal: Messi a anunțat că vrea să părăsească Barcelona!

Șoc în fotbal: Messi a anunțat că vrea să părăsească Barcelona!

25 Aug 2020   •   21:09
Șoc în fotbal: Messi a anunțat că vrea să părăsească Barcelona!

În vârstă de 33 de ani, Lionel Messi a transmis un fax către clubul FC Barcelona, anunțându-i pe cei din conducerea echipei catalane că vrea să plece, a scris Marca.com, cel mai important site de sport din Europa, citat de gsp.ro

Considerat de mulți cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, Messi cere să fie activată clauza prin care poate părăsi echipa, în mod unilateral, la sfârșitul fiecărui sezon. Recent, clubul i-a stabilit clauza de reziliere la impresionanta sumă de 700 de milioane de euro.

Nemulțumit atât de performanțele echipei sale din actualul sezon, cât și de tensiunile existente la nivelul conducerii, Leo a dat de înțeles că ar putea părăsi clubul fie în această vară, fie în 2021, atunci când îi va expiră contractul.

Câștigător a șase „Baloane de Aur”, toate în tricoul Barcelonei, Messi se întâlnise cu cîteva zile în urmă cu Ronald Koeman, noul antrenor al echipei, căruia i-a mărturisit că nu este sigur că va continua la formația catalană. În 485 de meciuri jucate pentru Barcelona în La Liga, el a marcat 444 de goluri, fiind cel mai bun marcator din istoria competiției.

×
Subiecte în articol: Leo Messi