x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Tătărușanu a făcut un pas uriaș! Portarul a semnat pentru trei ani cu Olympique Lyon

Tătărușanu a făcut un pas uriaș! Portarul a semnat pentru trei ani cu Olympique Lyon

13 Iun 2019   •   19:30
Tătărușanu a făcut un pas uriaș! Portarul a semnat pentru trei ani cu Olympique Lyon

Ciprian Tătăruşanu, portarul naţionalei de fotbal a României, a semnat un contract pe trei ani cu Olympique Lyon, a anunţat joi site-ul clubului care a încheiat pe locul 3 ultima ediţie a campionatului de fotbal al Franţei.

Aflat la final de contract cu altă echipă din Ligue 1, FC Nantes, Tătăruşanu, în vârstă de 33 de ani, este legat de Lyon până pe 30 iunie 2022. Goalkeeperul cu 61 de selecţii la prima reprezentativă a evoluat în România la Juventus Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Steaua, iar în străinătate a jucat la Fiorentina (2014-2017) şi Nantes (2017-2019).

Tătăruşanu a avut evoluţii apreciate pentru Nantes, mai ales în primul sezon, însă antrenorul Vahid Halilhodzic nu l-a mai folosit de pe 12 aprilie. Nantes a terminat sezonul pe locul 12.

În ultimii ani, titular între buturile lui OL a fost portughezul Anthony Lopes.

Tătăruşanu "va aduce toată experienţa sa la Olympique Lyonnais alături de Anthony Lopes", scrie site-ul clubului.

În stagiunea 2018-2019, Lyon va juca în grupele Ligii Campionilor.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: tatarusanu lyon