x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international UEFA: Preţul biletelor pentru echipele oaspete, plafonat la 70 euro pentru Liga Campionilor

UEFA: Preţul biletelor pentru echipele oaspete, plafonat la 70 euro pentru Liga Campionilor

30 Aug 2019   •   18:27
UEFA: Preţul biletelor pentru echipele oaspete, plafonat la 70 euro pentru Liga Campionilor

Preţul biletelor pentru echipele oaspete va fi plafonat de UEFA la 70 de euro pentru Liga Campionilor şi 45 de euro pentru Europa League, au anunţat vineri forul fotbalistic european şi asociaţia Football Supporters Europe, potrivit AFP.

În sezonul trecut al Ligii Campionilor, suporterii lui Manchester United şi Liverpool s-au plâns de preţul prea ridicat al biletelor în sectorul rezervat fanilor echipei vizitatoare, pe Camp Nou, stadionul Barcelonei: 119 euro.

Acest plafon "reprezintă un progres şi felicităm UEFA. Asta va pune capăt celor mai flagrante cazuri de preţuri excesive, însă, după părerea noastră, este şi acum o sumă prea mare", a estimat Football Supporters Europe. 

"Plafonând preţul biletelor, vrem să ne asigurăm că suporterii echipelor oaspete vor putea în continuare să asiste la meciuri şi să-şi îndeplinească rolul, ceea ce face ca atmosfera de pe stadioane să fie atât de specială", a explicat preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin.

Decizia, ce a intrat deja în vigoare, a fost luată la Monaco, unde a avut loc tragerea la sorţi a grupelor Ligii Campionilor şi Europa League.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: uefa