x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Unde se vor vedea meciurile României la Campionatul European de Fotbal U21. Iată programul transmisiunilor!

Unde se vor vedea meciurile României la Campionatul European de Fotbal U21. Iată programul transmisiunilor!

13 Iun 2019   •   16:53
Unde se vor vedea meciurile României la Campionatul European de Fotbal U21. Iată programul transmisiunilor!

Duminică, 16 iunie, la Televiziunea Română ia startul cea mai importantă competiţie pentru viitorul fotbalului românesc: Campionatul European de Fotbal U21, la care tricolorii mici revin, după o pauză de peste 20 de ani.

 

TVR a transmis şi competiţia de acum 21 de ani şi e prezentă, din nou, la EURO, alături de o echipă care poate scoate suporterii în stradă. Hagi, Băluţă, Puşcaş, Nedelcearu, Man sunt câţiva dintre tinerii fotbalişti care ne dau speranţe pentru revenirea României la Campionatul Mondial din 2022. Ei deja au fost convocaţi şi încep să-şi afirme valoarea la „Naţionala mare”, dar acest campionat european este primul lor mare turneu final din carieră şi cel mai bun examen pentru parcursul lor viitor.  

 Toate cele 21 de partide ale Campionatului European de Fotbal U21 vor fi în direct la TVR 1, TVR 2 şi TVR HD, evenimentul fotbalistic european al verii fiind accesibil oricărui suporter tricolor.

„Aşteptăm din 2008 o nouă experienţă românească importantă la nivel continental. Va fi în direct la TVR. Au fost 11 ani lungi, dar regăsim acum efervescenţa unui turneu final. Avem o grupă teribilă, dar calificarea în semifinale e posibilă pentru că avem valoare şi încredere”, spune Emil Hossu-Longin, care, alături de Marian Olaianos, va comenta de la faţa locului partidele CE U21. „După multă vreme, Naţionala U21 a României ne face să sperăm. În calificări, această echipă a oferit un fotbal de calitate ridicată, ne-a adus emoţie şi acel sentiment naţional de mândrie, de care e atâta nevoie! În perioada 16-30 iunie, TVR are bucuria de a oferi românilor toate meciurile de la Campionatul European U21 din Italia. Fiţi alături de noi!” (Marian Olaianos)

„Toate echipele trebuie să se teamă de noi”, declară antrenorul Mirel Rădoi, care mizează pe o omogenitate extraordinară, o determinare fantastică şi o atmosferă impecabilă în lotul României. Selecţionerul ştie că unitatea grupului este primordială la un asemenea turneu. Orice rezultat este posibil, surprizele fiind mereu prezente la acest nivel. Naţionala are un avantaj important însă, cel legat de suporteri. Mii de români din Italia vor veni la meciuri şi vor asigura o susţinere greu de egalat. „Pentru voi, pentru România, pentru suporteri, luptaţi! Acum e momentul vostru, aţi demonstrat în momente grele că sunteţi un grup, fiţi la fel şi acum!”, e mesajul lui Florentin Petre, component al echipei care a jucat în 1998 la Campionatul European U21.

Din Italia, echipa TVR - Marian Olaianos şi Emil Hossu-Longin comentatori, Andrei Sârbu reporter, Valentin Motorga şi Marian Tăbîrgic, cameramani – ne ţine conectaţi la marele eveniment sportiv al lunii iunie. Toate informaţiile relevante de la EURO 2019 sunt la TVR 1 în jurnalele sportive, toate reacţiile de după meciuri şi toate evenimentele legate de suporteri vor fi prezente în corespondenţele şi reportajele de la Forli, Serravalle şi Cesena. La Studio EURO Fotbal U21, înainte şi după meciuri, Vlad Arhire, Costin Deşliu şi invitaţii lor vor dezbate pe marginea rezultatelor meciurilor, fazelor spectaculoase, calificării echipelor în fazele superioare ale competiţiei.   

Ce echipe joacă la CE U21?

12 echipe, împărţite în trei grupe, participă la ediţia din acest an a Campionatului European de Fotbal U21. România a fost repartizată în grupa C, cu meciuri la Serravalle şi Cesena, în compania Angliei, Franţei şi Croaţiei. În grupa A vor juca Italia, Spania, Polonia şi Belgia, la Bologna şi la Reggio Emila. În grupa B sunt Germania, Danemarca, Serbia şi Austria, iar oraşele gazdă sunt Udine şi Trieste.

Cum se desfăşoară Campionatul European de Fotbal U21

Se va juca în sistemul fiecare cu fiecare în grupă, iar câştigătoarele grupelor, alături de echipa cel mai bine clasată de pe locurile 2, vor promova în semifinale şi se vor califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. În cazul în care Anglia va fi printre semifinaliste, se va juca un baraj pentru accederea la JO între celelalte ocupante ale poziţiilor secunde.

Toate meciurile Campionatului European de Fotbal U21 vor putea fi urmărite în direct şi în exclusivitate la TVR, după următorul program:

·        16.06.2019   19:30        Polonia - Belgia                     TVR 1 şi TVR HD

                     22:00        Italia - Spania                        TVR 1 şi TVR HD     

·        17.06.2019   19:30        Serbia - Austria                     TVR 2 şi TVR HD     

                     22:00        Germania - Danemarca        TVR 1 şi TVR HD     

·        18.06.2019   19:30        ROMÂNIA - Croaţia               TVR 1 şi TVR HD     

                     22:00        Anglia - Franţa                      TVR 1 şi TVR HD     

·        19.06.2019   19:30        Spania - Belgia                      TVR 2 şi TVR HD     

                     22:00        Italia - Polonia                       TVR 1 şi TVR HD     

·        20.06.2019   19:30        Danemarca - Austria             TVR 2 şi TVR HD     

                     22:00        Germania - Serbia                 TVR 1 şi TVR HD     

·        21.06.2019   19:30        Anglia - ROMÂNIA                 TVR 1 şi TVR HD     

                     22:00        Franţa - Croaţia                     TVR 2 şi TVR HD     

·        22.06.2019   22:00        Belgia - Italia                         TVR 1 şi TVR HD     

                     22:00        Spania - Polonia                    TVR 2 în direct, TVR HD înregistrat, de la ora 00.00                    

·        23.06.2019   22:00        Austria - Germania                TVR 1 şi TVR HD     

                     22:00        Danemarca - Serbia              TVR 2 în direct, TVR HD înregistrat, de la ora 00.00                    

·        24.06.2019   22:00        Franţa - ROMÂNIA                 TVR 1 şi TVR HD     

                     22:00        Croaţia - Anglia                     TVR 2 în direct, TVR HD înregistrat, de la ora 00.00

·        27.06.2019   Baraj calificare JO 2020 - doar dacă se califică Anglia în semifinale - TVR 1 şi TVR HD – urmează să fie confirmat

·        27.06.2019   19:00        Semifinala 1                          TVR 1 şi TVR HD     

·        27.06.2019   22:00        Semifinala 2                          TVR 1 şi TVR HD     

·        30.06.2019   21:45        Finala                                     TVR 1 şi TVR HD     

  •  
×