x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Investitorii spanioli de la Dinamo au mințit, dar au și exagerat

Investitorii spanioli de la Dinamo au mințit, dar au și exagerat

de Adi Munteanu    |    19 Noi 2020   •   18:30
Investitorii spanioli de la Dinamo au mințit, dar au și exagerat

A trecut și „Ziua Z”, miercuri, 18 noiembrie 2020, ziua în care trebuia să se finalizeze transferul bancar din Spania către Dinamo, acei bani care ar trebui să salveze pentru moment clubul de la reintrarea în insolvență. „Transferul a fost făcut de vineri, iar miercuri cel târziu vor ajunge în România. 400.000 de euro pentru plăți curente și salarii”, se lăuda Pablo Costacero sâmbătă, arătând, ca să fie convingător, și un fel de ordin de plată... pe telefon. „De astea pot face și eu în Photoshop!”, a fost replica suporterilor din Programul DDB, tot mai nemulțumiți de minciunile pe care le aruncă investitorii spanioli. Reprezentantul spaniolilor, Dorin Șerdean încearcă să calmeze spiritele, dar, se pare, nimeni nu-l mai bagă în seamă. Cosmin Contra și jucătorii vor să plece, tensiunea la echipă este extrem de mare, iar acei 400.000 de euro, dacă ar intra, nu ar ajunge decât pentru achitarea clauzei de reziliere a contractului lui Cosmin Contra (de 300.000 de euro) și încă câteva cheltuieli urgente. Cum între Contra și Dinamo lucrurile sunt ca și încheiate, în locul lui „Guriță” nu poate fi numit un alt antrenor decât în momentul în care acesta și-a încasat toți banii și a plecat. E un acest cerc vicios, iar Contra e nevoit să-și aștepte mai mult timp plecarea pe care ambele părți ar dori-o imediat. Alături de Contra și jucătorii sunt deciși să părăsească pe Dinamo cât mai repede, ca să aibă timp să-și găsească angajamente în iarnă.
Nici suporterii nu mai au speranțe. Andrei Gerea, lider al Programului DDB, ar dori o soluție radicală la club: „Ar putea fi o șansă să scăpăm de acești spanioli, să scăpăm de cheltuielile nejustificate și să intrăm în insolvență fără acest Costacero”. Foto: Dinamoviștii au așteptat în zadar banii promiși de Costacero și sunt convinși că totul a fost o țeapă

×