x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Primii care au ascultat imnul au fost paşoptiştii

Primii care au ascultat imnul au fost paşoptiştii

de Florin Condurateanu    |    26 Apr 2017   •   07:50
Primii care au ascultat imnul au fost paşoptiştii

La 36 de ani, când alţi gimnaşti au făcut burtică şi antrenează, Drăgulescu câştigă aurul la sol la Europenele desfăşurate la Cluj şi nu se mulţumeşte, e medaliat şi cu argint la sărituri. Îţi bate inima mai tare când auzi declaraţia multiplului nostru campion Drăgulescu: ”Mi-am dorit mult să cânte mii de români imnul alături de mine!”. Salba de titluri europene cucerite de Marian Drăgulescu este peste buchetul de medalii ale Nadiei. Un alt simbol de Românie frumoasă, sufletistă, mândră, Cătălina Ponor câştigă şi ea titlul cel mare la bârnă şi astfel sfidează şi ea ideea preconcepută a vârstei înaintate. “Sunt bucuroasă că am reuşit să urc ţara mea pe prima treaptă a podiumului şi să ascult imnul!” Se destăinuia şi marele fotbalist Gică Popescu, căpitan şi la naţională, şi la celebra echipă a Barcelonei:  “Când îmbrăcam tricoul cu cele trei culori, îmi frigea pielea, când auzeam imnul, simţeam fericirea”. Deşteaptă-te, române... Primii care au auzit imnul au fost câteva zeci de paşoptişti, în frunte cu Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza, Cezar Boliac. Era o seară de mai 1848, într-o livadă, la o cină în Şcheii Braşovului. Autorul melodiei imnului era un tânăr de 18 ani, George Ucenescu. Cucerit de frumuseţea cântecului, în numai 17 zile, Andrei Mureşianu scrie poezia “Un răsunet”, care devine textul imnului României, pe care-l intonează toţi românii, cuceriţi şi de muzica splendidă a lui Ucenescu. George Ucenescu se născuse în Cisnădie şi la patru ani îşi ducea copilăria săracă pe străzile Sibiului. L-au luat la biserica din Braşov şi la 12 ani era deja dascăl de muzică pentru elevii primei şcoli româneşti din Şcheii Braşovului. Băieţandrul Ucenescu era doldora de talent şi se inspiră din cântecul bisericesc “Din sânul maicii mele”, în acest fel născându-se melodia care avea să devină imnul României. Fermecat de cântecul compus de Ucenescu la numai 18 ani, Cuza donează pe loc 18 galbeni pentru Prima Şcoala Românească din Şchei. Se spune că imnul a fost compus de Anton Pann, dar legenda ce umblă prin popor este greşită. Pann a trecut melodia în culegerea de folclor scrisă de el, dar n-a revendicat deloc cum că el ar fi autorul. 

×
Subiecte în articol: imn pasoptisti