„Salba de medalii” olimpice s-a întors în 1952

Înainte plecării delegației României la Jocurile Olimpice de la Tokyo, obiectivul principal a fost îmbunătățirea palmaresului de doar patru medalii (un aur, un argint și două bronzuri) de la JO de la Rio de Janeiro din 2016. Singura îmbunătățire a fost schimbarea a două medalii de bronz în argint. Dar, la total, tot patru medalii au obținut sportivii noștri.

În istoria postbelică a participărilor, începând cu JO de la Helsinki, 1952, sportivii români au avut palmares de patru medalii doar la trei ediții, Helsinki 1952, Rio 2016 și Tokyo 2020. În restul participărilor, până la Beijing 2008, România a impresionat, câștigând mereu peste 10 medalii olimpice, culminând cu prestația uluitoare de la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, când sportivii români au câștigat 53 de medalii, dintre care 20 de aur. 

Ajunși în anii 2000, ultima ediție în care sportivii noștri au făcut istorie a fost ce de la Sydney. După acea ediție, din care delegația țării noastre s-a întors cu 26 de medalii (din care 11 de aur), sportul nostru a luat-o la vale, performanțele au devenit tot mai puține și rezultatele bune s-au bazat doar pe sclipirile câtorva sportivi de excepție la câteva discipline (gimnastică, canotaj, tir, scrimă, judo sau atletism), însă la care nu a existat continuitate.

Ion Țiriac a avut dreptate în 2000

De altfel, după JO de la Sydney din anul 2000, președintele Comitetului Olimpic Român, Ion Țiriac, și-a dat demisia. „Dacă statul nu va investi masiv în sport, sportul românesc va ajunge în lumea a treia a olimpismului. Eu nu pot garanta continuarea performanțelor, dacă statul român nu se implică în susținerea sportului. După ce se vor retrage acești sportivi de excepție nu vine nimic în locul lor, nu vine nimic din spate. Poate acești sportivi excepționali care acum au luat 26 de medalii vor mai duce o Olimpiadă. Dar după… vom ajunge să ne bucurăm cu 2-3”, declara Ion Țiriac la întoarcerea delegației noastre de la Sydney. 

Mai există „Școala românească de Gimnastică”?

Disciplina la care s-a produs cea mai mare prăbușire este gimnastica. Gimnastele și gimnaștii români, care au adus 72 de medalii, din care 25 de aur, abia au reușit la ultimele două ediții calificarea câtorva sportivi, s-a ratat calificarea echipelor (atât la masculin, cât și la feminin). La Rio a fost nevoie rechemarea în sală a Cătălinei Ponor, în vârstă de 29 de ani și retrasă de doi ani, pentru a ne reprezenta la Jocurile Olimpice. La fel și anul acesta, a fost nevoie de chemarea Larisei Iordache, la 25 de ani, la o singură probă, la bârnă, și ea retrasă din activitate, sâcâită de multele accidentări. A participat, dar accidentările mai vechi s-au reactivat și a trebuit să se retragă din finala olimpică. Și la masculin a fost o situație similară: speranțele noastre s-au bazat pe veteranul Marian Drăgulescu, ajuns la 41 de ani! Așa se face că la ultimele două ediții gimnastica românească nu a adus nicio medalie și, în afara unor rezultate bune la campionatele de juniori, nu se întrevede o nouă echipă națională puternică. Ultimele medalii, la Londra 2012, aur, argint și bronz. Însă dacă ne uităm pe echipa României, Diana Bulimar, Diana Chelaru, Larisa Iordache, Sandra Izbașa, Cătălina Ponor, avem la această oră sportive la nivelul lor? Mai există „Școala românească de gimnastică” cu care dominam echipe ca Rusia (inclusiv URSS), China, Germania (fosta DDR) sau SUA?

Canotajul ne-a salvat onoarea, dar noi îl închidem!

De la Tokyo canotajul s-a întors cu 3 medalii, o performanță surprinzătoare, având în vedere condițiile precare de pregătire de la Orșova (unde sportivii sunt chiar în pericol) sau de la Snagov (unde sportivii sunt șicanați de locuitorii din zonă). Totuși cele trei echipaje au salvat onoarea canotajului și au luat aceste medalii. Doar că recunoștința este o boală grea. Imediat după întoarcerea în țară, Federația Română de Canotaj a fost anunțată de Ministerul Sporturilor că nu mai există bani și sportivii trebuie să-și ia vacanță. „Sportivii vor fi afectați când vor afla că trebuie să renunțe la pregătire. Știrea este cumplită. Centrele olimpice se închid din lipsa banilor. Până la sfârșitul anului”, a declarat Sandu Pop, secretarul general al Federației  Române de Canotaj. 

Decizia ministerului este surprinzătoare, având în vedere că în luna august există două competiții; o regată europeană și Campionatele Mondiale pentru juniori. „Norocul nostru este că Federația Internațională a anunțat anularea Campionatelor Mondiale de seniori, altfel nu am fi putut participa și ne făceam de cea mai mare rușine”, a mai declarat Sandu Pop.

Ana Maria Brînză a pus degetul pe rana sportului românesc

Deși mulți oficiali s-au ferit să facă comentarii vizavi de prestația sportivilor noștri la Jocurile Olimpice, vicecampioana olimpică de la Tokyo Ana Maria Brînză-Popescu s-a adresat direct ministrului Novak, cerându-i subvenționarea sportului românesc, nu doar pentru scrimă, o critică ce nu i-a picat deloc bine ministrului. Ana Maria însă a insistat: „Vreau și eu să văd cecul acela de cinci milioane cu care să construiți sălile alea de sport pentru copii, pe care le tot promiteți și pe care le tot așteptăm”, a declarat scrimera legitimată la Steaua.

Până la următoarele Jocuri Olimpice de la Paris 2024, COSR are de pregatit un ciclu olimpic mai scurt și trebuie să resusciteze discipline la care noi nu mai existăm în ultima vreme: gimnastică, atletism, box, lupte, haltere sau tir.

Am obosit să mai cer statului român bani pentru susținerea sportului, nu doar a gimnasticii. Am încercat și în calitate de consilier prezidențial, și în calitate de consilier al primului-ministru. Am cerut, am implorat, am amenințat cu demisia. Toate rugămințile mele au intrat pe o ureche și au ieșit pe alta. Am fost degeaba în acele funcții. Nu am reușit mai nimic. În oricare altă țară aș fi avut aceste funcții, și cu palmaresul pe care-l am, eram ascultat. La noi, nu!

Octavian Bellu, fost antrenor al lotului olimpic de gimnastică