x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur la Masters-ul de tenis de la Montreal

Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur la Masters-ul de tenis de la Montreal

11 Aug 2021   •   10:40
Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur la Masters-ul de tenis de la Montreal

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea (40 WTA) a fost eliminată în primul tur de la Masters-ul de tenis WTA 1000 de la Montreal, fiind învinsă de Victoria Azarenka (15 ATP), din Belarus.

Azarenka s-a impus în două seturi, 6-2, 6-2, după doar o oră și 15 minute, după ce meciul fusese amânat aproape două ore din cauza ploii.

Sorana Cîrstea a fost dominată la toate capitolele, chiar dacă procentual a servit mai bine cu primul serviciu și nu a avut nici o dublă greșeală. Mai mult, Cîrstea a reușit să ia un break adversarei sale, însă nu a reușit să câștige pe propriul serviciu decât 3 game-uri.

Azarenka a răzbunat astfel înfrângerea de la Wimbledon, unde Cîrstea o învinsese în turul doi, cu 2-1 la seturi.

Fostă număr 1 mondial, Azarenka este semifinalistă de două ori la Montreal. Ea a realizat 5 break-uri, a salvat toate cele 10 mingi de break cu care s-a confruntat, cu excepția uneia, și a reușit 19 lovituri câștigătoare, comparativ cu cele 11 erori neforțate.

La turneul de la Montreal va evolua și Simona Halep (13 WTA), care o va întâlni joi dimineața, la ora 2.00 (ora României), pe americana Danielle Collins (28 WTA).

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sorana cîrstea