Acesta este acum nivelul sportului românesc

Sportul nostru avut la puține discipline echipe puternice, cazul loturilor de gimnastică și canotaj fiind excepțiile. În rest, am avut doar vârfuri talentate, izolate, la o disciplină sau alta, pe la tir, scrimă, atletism, natație sau haltere. Aceste excepții ne-au făcut să visăm frumos că suntem foarte importanți la nivelul sportului mondial, însă ne-am îmbătat cu apă rece. După retragerea acestor sportivi de excepție, disciplinele lor au intrat, sau urmează să intre, în anonimat.

În 1998, Gheorghe Hagi trăgea un semnal de alarmă vizavi de viitorul fotbalului nostru, dar acel discurs este valabil pentru întregul sport românesc: „Merităm să ne faceţi statuie pentru ce am făcut noi, având în vedere condiţiile în care se face sport în România. Rezultatele cântă cu noi. După ce plecăm noi, se duce fotbalul românesc. Se duce. Zero. În doi-trei ani va fi zero!”. A fost criticat, a fost considerat arogant, însă realitatea ulterioară i-a dat perfectă dreptate. Fotbalul nostru a intrat în anonimat, ajungând să pierdem cu Armenia sau cu Georgia și să ne chinuim cu Malta pe teren propriu.

La fel este și la alte discipline. După retragerea unor sportivi de excepție nu a venit nimic din spate și asta nu pentru că nu ar mai fi existat talente, ci pentru că nu mai exista interes în descoperirea lor. Înainte de revoluție, sportul era o prioritate. Politicul acelor ani folosea sportivii pe post de vectori de imagine la nivel internațional. Mai mult, exista acel orgoliu: „important e să-i batem pe ruși și pe americani”. Și chiar dacă nu aveam baze de pregătire „ca afară”, exista un mare interes pentru spot. După revoluție, tot acest interes a dispărut și totul s-a rezumat la „răzbește și fără ajutorul statului dacă-i mare mare talent”.

Moscova 1980 vs Tokyo 2020

Privind istoria participărilor la Jocurile Olimpice, nu mai seamănă nimic cu ce era mai de mult. De exemplu, la JO de la Moscova 1980, România cucerea 25 de medalii din care 6 de aur: Sanda Toma - canotaj, Nadia Comăneci - bârnă și sol, Ivan Patzaichin și Toma Simionov - canoe, Ștefan Rusu - lupte greco-romane și Corneliu Ion - tir. Dintre celelalte medalii amintesc argintul echipei feminine de gimnastică și bronzul naționalelor masculine de volei și handbal. După 41 de ani, România nu avut calificată la JO nicio echipă la volei, handbal și gimnastică. Este adevărat că în 1980 lotul de volei era alcătuit din legendele voleiului Marius Căta-Chițiga, Corneliu Chifu, Laurențiu Dumănoiu, Günther Enescu, Dan Gârleanu, Sorin Macavei, Viorel Manole, Florin Mina, Corneliu Oros, Neculae Pop, Constantin Sterea, Nicu Stoian. Naționala masculină de handbal îi avea pe Ștefan Birtalan, Radu Voina, Maricel Voinea, Iosif Boroș, Adrian Cosma, Cezar Drăgăniță, Marian Dumitru, Cornel Durău, Alexandru Fölker, Claudiu Ionescu, Nicolae Munteanu, Vasile Stângă, Lucian Vasilache, Neculai Vasilca. Doar parcurgând cele două loturi ajungem la vorbele lui Hagi: după retragerea acestor generații de aur, s-a ales praful de voleiul și handbalul masculin românesc.

În ceea ce privește echipa feminină de gimnastică din 1980, cu Nadia Comăneci, Rodica Dunca, Emilia Eberle, Cristina Grigoraș, Melita Rühn și Dumitrița Turner, aceasta a avut parte de generații foarte bune și a mai făcut performanțe excepționale încă 30 de ani, însă în 2021 am ajuns ca la Tokyo să ne prezentăm fără echipă și cu doar două gimnaste, dintre care una cu șanse la o medalie, Larisa Iordache, participantă doar în finala de la bârnă. Cealaltă gimnastă, Maria Larisa Holbură, s-a clasat pe locul 38 la concursul individual. La masculin, România a fost nevoită să se bazeze tot pe veteranul Marian Drăgulescu, ajuns la 40 de ani, însă și el a ratat finala de la sărituri.

După 41 de ani de participări la Jocurile Olimpice nu mai contăm la handbal, volei, tir, lupte greco-romane, lupte libere, gimnastică, box, kaiac-canoe. Mai amintesc o disciplină care a obținut bronzul la JO de la Moscova: călărie-dresaj, pe echipe. Azi nici nu se știe dacă această disciplină se mai practică în România.

În cele 8 ediții ale Jocurilor Olimpice de după revoluție, delegația României a avut două puncte forte: canotajul și gimnastica. Celelalte discipline au beneficiat de excepții, de sportivi talentați care au impresionat individual doar datorită talentului lor la natație, atletism, scrimă sau haltere. La sporturi de echipă singurele excepții au fost naționala feminină de handbal sau naționala de fotbal anul acesta, dar acestea nu au ajuns în preajma medaliilor.

La Barcelona ’92, România obținea 18 medalii. 4 de aur (două la gimnastică și două la canotaj), la Atlanta tot 4 (două la canotaj, una la gimnastică și una la scrimă). Au urmat câteva ediții cu succes la care baza medaliilor a fost tot de la gimnastică și canotaj, cărora li s-au adăugat vârfuri la atletism - Gabi Szabo, Constantina Diță, natație - Diana Mocanu, Camelia Potec, scrimă - Mihai Covaliu, pentru ca de la Londra 2012 să înceapă prăbușirea sportului olimpic. La Rio a fost prima ediție la care gimnastica românească nu obținea nicio medalie după 40 de ani. De altfel, nici nu am participat, ca și în acest an, la concursul pe echipe, ci doar cu Cătălina Ponor, sportivă care se retrăsese între timp, exact ca în cazul Larisei Iordache în acest an.

Hepta

Ana Maria Brânză-Popescu are dreptate

La întoarcerea în țară, Ana Maria Brânză-Popescu, prima noastră medaliată la această ediție a Jocurilor Olimpice de la Tokyo a lansat un val de acuze în zona politicului, în general, și asupra Ministerului Sportului, în particular: lipsa banilor pentru sport, lipsa condițiilor de pregătire și lipsa sălilor de antrenament. Are dreptate. În cazul ei, nu are partener de antrenament și trebuie să se roage de sportivi retrași să-i fie sparring partner. Dacă ne uităm la alte sporturi, în București nu există decât două bazine de înot la parametri, Floreasca și cel de la baza Lia Manoliu, construite acum mai bine de 50 de ani, care sunt împărțite de sportivi de la mai multe discipline, nu mai există un bazin de sărituri în apă, nu există un patinoar, iar o nouă sală polivalentă este promisă de mai bine de 25 de ani.

Prin comparație, la Budapesta au fost construite 12 de bazine olimpice noi, 14 baze sportive la nivel olimpic, există trei patinoare noi (pe lângă cele șase mai vechi), iar rezultatele sportivilor maghiari se văd: până la probele de joi, Ungaria cucerise deja 16 medalii la Tokyo. Delegația României a câștigat doar patru.