x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Echipa feminină de sabie a României a câștigat medalia de bronz la Mondialele pentru juniori de la Cairo

Echipa feminină de sabie a României a câștigat medalia de bronz la Mondialele pentru juniori de la Cairo

05 Apr 2021   •   18:53
Echipa feminină de sabie a României a câștigat medalia de bronz la Mondialele pentru juniori de la Cairo
Sursa foto: facebook

Echipa feminină de sabie a României a câștigat medalia de bronz la Campionatele Mondiale de Scrimă pentru juniori de la Cairo, după ce a învins Turcia, cu 45-40.

România a obţinut o victorie dificilă în optimi, 45-44 cu Uzbekistanul. Apoi, în sferturi, s-a impus în faţa Franţei, cu 45-39, dar a pierdut semifinala cu SUA, la scorul de 42-45.

Echipa este antrenată de Cosmin Hăncianu şi este alcătuită din Ilinca Pantiş, Felicia Iacob, Mihaela Chiţu şi Maria Matei.

Medalia de argint este a doua a României, la Mondialele de cadeţi şi juniori, după medalia de aur câştigată de Marco Şovar, la în proba individuală masculină a cadeţilor.

Echipa masculină de sabie a României este alcătuită din Rareş Ailinca, Mihnea Enache, Cosmin Stan, Alexandru Zmău și antrenată de Ciprian Gălăţanu. A fost învinsă în optimi de Coreea de Sud, cu 45-36. În turneul pentru locurile 9-16, a învins Iordania, cu 45-42, apoi au trecut de Turcia, cu 45-32, iar în meciul pentru locurile 9-10 a învins Spania, cu 45-37.

România este prezentă cu o delegaţie de 34 sportivi şi 9 antrenori la ediţia 2021 a Campionatelor Mondiale de scrimă pentru cadeţi şi juniori de la Cairo.

×
Subiecte în articol: sabie scrimă