x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Fanii lui Dinamo au pornit războiul de gherilă! DDB: „Spaniolul «Conturizero» a venit cu o altă abureală”

Fanii lui Dinamo au pornit războiul de gherilă! DDB: „Spaniolul «Conturizero» a venit cu o altă abureală”

de Adi Munteanu    |    24 Dec 2020   •   11:30
Fanii lui Dinamo au pornit războiul de gherilă! DDB: „Spaniolul «Conturizero» a venit cu o altă abureală”

Ce știa toată lumea a aflat și Cortacero: ruptura totală între suporterii „câinilor” și patronatul spaniol. Ura reciprocă dintre cele două tabere era deja evidentă în ultima perioadă, iar ședința în urma căreia a fost exclus Cornel Țălnar din conducere a fost picătura care a umplut paharul. Suporterii sperau ca spaniolii să abandoneze proiectul și să lase clubul în mâinile Programului DDB, însă Cortacero a luat poziție de forță și și-a impus apropiații în conducerea clubului.

 

Moș Crăciun a venit la Dinamo cu un nou set de promisiuni și minciuni și este tot mai clar că nu mai există cale de împăcare între fani și patronat. Suporterii nu cred niciun cuvânt și au ajuns la capătul răbdării mai ales că acest conflict a escaladat în violențe.

Mărirea de capital, manevră făcută să scoată DDB din acționariat

Nimeni nu mai ține minte de câte ori s-a spus „Banii sunt pe drum”, așa că nu mai crede nimeni în promisiunile patronatului spaniol. Mărirea de capital este doar pe hârtie, cu speranța că poate prin ianuarie ar putea fi „ceva mărunțiș” prin conturi. Însă la ședința de luni, Pablo Cortacero și-a refăcut majoritatea în Consiliul de Administrație, având acum 4-3 la numărul de voturi și puterea decizională deplină. Mai mult, spaniolii forțează mâna suporterilor din programul DDB să contribuie și ei cu aproximativ 1,5 milioane de euro la mărirea de capital, în caz contrar cele 20% din acțiunile pe care le dețin în acest moment la club vor deveni 4-5%.

Incidente violente la hotelul lui Negoiță

Văzând „abureala” cu care au încercat să-i îmbrobodească spaniolii, suporterii, sătui de atâtea minciuni, s-au dus să ceară socoteală la birourile care mai sunt, pentru câteva zile, la Hotelul RIN. Incidentele care au urmat au dus la ruptura definitivă dintre suporteri și conducere. „Este inadmisibil ca un acționar din Programul DDB să fie bătut de un bodyguard al acestui «Conturizero». Echipa nu are mâncare, dar el își angajează bătăuși?! Ruptura este totală. Nu mai avem ce discuta cu acești spanioli. Nu mai există cale de comunicare între noi și ei. Să plece, că oricum nu au intenția să salveze clubul. Spaniolii trebuie să plece”, a mai spus Andrei Gerea.

Ce se va alege de Dinamo

Suporterii-acționari au o mare problemă: nu doresc să mai colaboreze cu spaniolii, nu acceptă nici ca Dinamo să se întoarcă la Ionuț Negoiță și nu vor să audă nici de Nicolae Badea, dar nu vor nici dispariția echipei din Liga 1. O situație fără ieșire, atât timp cât Programul DDB nu are putere de decizie la niciun nivel din club. Singurii care sunt de partea lor sunt jucătorii, însă aceștia sunt și ei la capătul răbdării. Chiar dacă DDB a negociat cu fotbaliștii și i-a convins să accepte diminuarea salariilor pentru a evita falimentul imediat, până la urmă le-a făcut un mare serviciu tot spaniolilor, care, în acte, sunt patroni.

×