x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi România a cucerit medalia de bronz la CE de handbal!

România a cucerit medalia de bronz la CE de handbal!

19 Dec 2010   •   10:48
România a cucerit medalia de bronz la CE de handbal!
Sursa foto: /ehf-euro.com

Am pierdut un război, dar am câştigat o bătălie. Suntem fericiţi, fără ca acest lucru să spună că ne-am mulţumi cu puţin.

Dac-ar fi fost vorba de fotbal, cu siguranţă, în momentul în care poftele din Postul Crăciunului te-ar fi pus în situaţia de-a deschide o cutie de conserve, de post, evenimentul ţi-ar fi răbufnit în faţă chiar şi de acolo. Aşa, noutatea e molcoma, cu un zâmbet superior în colţul gurii "iubitorii" sportului din România, vor întâmpina ştirea  cu condescendenţa unui eveniment deja anunţat. Ce mare scofală? Un teren mai mic, nişte fete īn şort, nu cu sorţ, şi banala minge... şi ea mică. S-au zbătut bezmetice, vreme de vreo oră să învingă alte fete, care mai erau şi blonde!
O sa ştie cineva să turuie, peste 16 ani, numele româncelor din finala asta la handbal, mică dar câştigată, aşa cum ar face-o şi un puştan puber, cu numele celor ce-au isprăvit visul american în fotbal, în '94? Fără îndoială că nu.
Aplaudaţi-le! Merită cu prisosinţă, au luptat şi au învins precum se ]nt\mpla pe vremuri cu turcii,pentru cei care au si citit manualele de istorie, disproporţia venind acum din ostilitatea publicului susţinător al echipei gazdă.
Aplaudaţi-le, au strâns din dinţi, au încasat pumni, ghionturi, mingii, piedici...
Aplaudaţi-le, au făcut-o doar din foame, acea foame minunată a sportivului, cea pentru glorie, nu pentru bani.
Aplaudaţi-le, au învins! Şi, tineţi minte măcar un nume din această echipă de handbal ...Toto – Talida Tolnai.

Naţionala feminină de handbal a ţării noastre a câştigat  întâlnirea cu Danemarca din finala mică a Campionatului European, scor 16-15 (9-7), obţinând pentru prima oară în istorie o medalie la competiţia continentală. România a început curajos şi conducea cu 3-1 în minutul 10, dar danezele au înscris patru goluri consecutive şi au întors la 5-3. Tricolorele au încheiat însă şi ele prima repriză cu 4 goluri şi conduceau la pauză cu 9-7. Partea secundă a fost şi ea foarte strânsă. Echipa noastră a condus cu maxim 3 puncte diferenţă, 16-13 în minutul 56, dar deşi am avut ghinion pe final, lovind de două ori bara, Tolnai ne-a ţinut în joc şi am reuşit să câştigăm la limită, după meciul cu cele mai puţine goluri din această competiţie.

La final, jucătoarele noastre au afişat un mesaj pentru suporteri scris pe tricouri albe îmbrăcate peste echipamentul de joc: Pentru voi cei care ne-aţi fost aproape la bine, dar mai ales la greu. Vă iubim!

Marcatoarele echipei noastre au fost: Neagu 6 (4 din 7 m), Nechita 4, Stanca 2, Ardean 2, Geiger şi Fiera. Portăriţa Talida Tolnai a avut un procentaj de intervenţii reuşite de 53 la sută.

România şi Danemarca s-au mai întâlnit la acest turneu şi în faza grupelor preliminare, când nordicele s-au impus cu 25-22. În afară de medalia de bronz, România a mai obţinut şi calificarea directă la Campionatul Mondial de anul viitor, din Brazilia.

Finala mică
Danemarca - România  15-16

Finala
Norvegia - Suedia 25-20

×