x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep amână decizia participării la US Open

Simona Halep amână decizia participării la US Open

10 Aug 2020   •   12:15
Simona Halep amână decizia participării la US Open

Simona Halep va lua o decizie în privinţa participării la US Open după turneul WTA de la Praga, din această săptămână, transmite EFE.

"Trebuie să simt lucrurile, să văd schimbările pe care ei le vor face în privinţa călătoriei şi toate celelalte", a declarat tenismena.

Competiţia se va desfășura pe Flushing Meadows, în perioada 31 august - 13 septembrie.

Australianca Ashleigh Barty, 1 WTA, ucrainianca Elina Svitolina, 5 WTA, şi olandeza Kiki Bertens, 7 WTA, și-au declinat prezența. 

Organizatorii turneului au anunțat un protocol sanitar foarte strict și absența spectatorilor. În plus, aceștia au promis că jucătorii vor fi în siguranță. 

"Este un pic stresant din punctul meu de vedere. Aceste reguli de securitate sunt necesare, sănătatea este cea mai importantă. Prioritatea mea o reprezintă sănătatea, partea mentală şi nu vreau să mă stresez pentru nimic. Îmi voi baza decizia mea finală pe acest lucru", a mai spus Halep.

×
Subiecte în articol: simona halep tenis us open