x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep, calificată în turul secund la US Open

Simona Halep, calificată în turul secund la US Open

31 Aug 2021   •   08:20
Simona Halep, calificată în turul secund la US Open
Sursa foto: Hepta

Simona Halep s-a calificat în turul secund la US Open, după ce a învins-o pe jucătoarea din Italia Camila Giorgi. Halep, favorită 12, s-a calificat, după o oră şi 33 de minute de joc cu Giorgi, campioana recentă de la Montreal.

Meciul s-a disputat în deschidere, pe Grandstand, care, la fel ca şi celelalte două mari arene din complex, Arthur Ashe şi Louis Armstrong, au fost departe de a fi pline la început.

Fanii tenisului au fost nevoiţi să arate la intrare că deţin carduri de vaccinare, condiţie obligatorie pentru a asista din tribune la prima rundă de la US Open, ultimul turneu de Grans Slam al anului.

Spectatorii s-au plâns de întârzieri, despre care Asociaţia de Tenis din SUA a precizat că au fost în mare parte cauzate de timpul necesar inspecţiei de la porţi.

„Aşa că pentru mine era normal să am oameni în tribune”, a comentat Halep, obişnuită să fie susţinută frenetic de mulţi români la fiecare apariţie în turnee.

„Am început să-mi placă. Încep să îmbrăţişez aceste lucruri. M-am distrat pe teren şi mi-au plăcut nişte oameni care ţipau şi în română, şi în engleză”, a remarcat fostul lider WTA.

În 2021, Halep a ratat French Open şi Wimbledon - cele două turnee majore pe care le-a câştigat - iar întoarcerea la tenisul de Grand Slam s-a petrecut la competiţia în care a avut cel mai mic succes dintre toate cele 4.

Eliminarea în faţa jucătoarei Kaia Kanepi, în 2018, a fost prima când numărul 1 în exerciţiu a pierdut în runda inaugurală a Open-ului american, în era profesională. Simona s-a plâns după acea înfrângere că zgomotul din New York a fost de vină.

„Am pierdut de câteva ori în prima rundă aici, aşa că am obţinut un pic din experienţa din acele momente”, a completat acum Halep.

Halep, care la New York a avut eliminări consecutive în primul tur în 2017 şi în 2018, nu a jucat la ediţia de anul trecut de la US Open, desfăşurată fără spectatori în tribune.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Simona Halep