x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Sportivii și turiștii vor fi întâmpinați de roboți la Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo

Sportivii și turiștii vor fi întâmpinați de roboți la Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo

22 Iul 2019   •   14:00
Sportivii și turiștii vor fi întâmpinați de roboți la Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo

Turiştii şi sportivii prezenţi la Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo din anul 2020 vor fi întâmpinaţi sau ajutaţi de roboţi funcţionali, pregătiţi să transporte suliţele sau discurile, au anunţat organizatorii competiţiei ce va avea loc în perioada 24 iulie - 9 august anul viitor, informează AFP.

Gigantul nipon Toyota, sponsorul la nivel de "mobilitate" al evenimentului, a prezentat presei mai multe automate, încă neperfecţionate, dar care vor contribui la organizarea celor "mai inovative Jocuri din istorie" într-un arhipelag în care reputaţia tehnologică a scăzut în ultimii ani.

În afara mascotelor de pluş care se vor plimba prin toate site-urile Jocurilor, mascotele cu aerul personajelor Manga, Miraitowa şi Someity, din benzile desenate nipone, vor fi transformate şi în roboţi.

Micuţele creaturi cu ochi mari şi urechi ascuţite îşi vor putea mişca braţele prin comandă de la distanţă şi vor interacţiona cu spectatorii şi sportivii, conform lui Tomohisa Moridaira, unul din responsabilii cu dezvoltarea roboţilor pentru Tokyo 2020 în cadrul Toyota.

Graţie unei camere plasate la nivelul capului, "robotul va putea recunoaşte expresiile oamenilor şi va reacţiona în consecinţă. Când interlocutorul va tăcea, el va avea aerul trist", a explicat responsabilul nipon.

Mai util va fi robotul denumit FSR (Field support robot), un fel de cărucior negru pe rotile. Dotat cu funcţii autonome, el va putea însoţi personalul, îl va urma evitând toate obstacolele, va recupera şi transporta suliţe, discuri sau ciocane la probele de atletism, cu condiţia ca cineva să le adune şi să i le dea. Obiectivul, explică Toyota, va fi acela de "a câştiga timp şi de a reduce mâna de lucru" într-o ţară confruntată cu o penurie a forţei de muncă.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: roboti jocurile olimpice de vara tokyo 2020