x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Tenis: Irina Begu s-a calificat facil în optimi la Hua Hin (WTA)

Tenis: Irina Begu s-a calificat facil în optimi la Hua Hin (WTA)

28 Ian 2019   •   14:27
Tenis: Irina Begu s-a calificat facil în optimi la Hua Hin (WTA)

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat cu uşurinţă în optimile de finală ale turneului WTA de la Hua Hin (Thailanda), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după ce a învins-o pe rusoaica Evghenia Rodina, cu 6-2, 6-0.

Begu (28 ani, 71 WTA) s-a impus în doar 57 de minute în faţa rusoaicei de 29 de ani, care ocupă locul 72.

Begu a reuşit 3 aşi, dar a făcut şi 3 duble greşeli, în timp ce Rodina a comis 6 duble greşeli.

Românca şi-a asigurat un cec de 3.400 dolari şi 30 de puncte WTA, urmând să joace în turul următor cu învingătoarea dintre chinezoaica Saisai Zheng, a patra favorită, şi luxemburgheza Mandy Minella.

Tot luni, Monica Niculescu o va înfrunta pe taiwaneza Su-Wei Hsieh, a treia favorită.

La dublu, Begu şi Niculescu, favoritele numărul doi, vor juca împotriva perechii chineze Xinyu Jiang/Qianhui Tang.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Irina Begu