x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Tenis: Organizatorii Australian Open vor suspenda meciurile în cazul poluării excesive a aerului

Tenis: Organizatorii Australian Open vor suspenda meciurile în cazul poluării excesive a aerului

18 Ian 2020   •   18:30
Tenis: Organizatorii Australian Open vor suspenda meciurile în cazul poluării excesive a aerului
Sursa foto: observator.tv

Organizatorii Australian Open, primul turneu de Mare Şlem din acest an, ce va debuta luni, au anunţat, sâmbătă, introducerea unui sistem de măsurare a poluării aerului care va antrena suspendarea meciurilor, dacă un anumit grad va fi atins, în timp ce Melbourne este afectat de incendiile care fac ravagii în sud-estul Australiei, informează AFP.

Jocul va fi suspendat, dacă totalul de particule fine solide şi lichide din aer atinge 200, respectiv al cincilea grad de pe această scară de măsurare a calităţii aerului.

Al patrulea grad, între 97 şi 200, va conduce la o dezbatere între serviciul medical şi organizatori pentru a şti dacă se poate continua jocul. Arbitrul va putea întrerupe meciul dacă consideră că este oportun.

Aceste reguli se vor aplica la toate meciurile din exterior şi pe terenurile cu acoperiş retractabil, iar la suspendarea unui meci, acesta nu va putea fi reluat decât după închiderea acoperişului.

De asemenea, un meci nu va putea fi întrerupt înainte de disputarea unui număr egal de ghemuri sau la finalul unui tiebreak, dacă acesta are loc.

Primul turneu de Mare Şlem din 2020 debutează luni, dar meciurile de calificare au ridicat deja numeroase critici, mai mulţi jucători fiind obligaţi să abandoneze din cauza aerului nerespirabil.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Australian Open