A venit rândul tenisului
Ilie Năstase şi Dumitru Hărădău neagă faptul că în mandatul lor ar fi avut loc nereguli în contabilitate / Foto: CATALIN ABAGIU / MEDIAFAX
Atunci, presa centrală a scris că federaţia ar fi „umflat” cheltuielile de organizare a întâlnirii din cadrul grupei Mondiale a Cupei Davis. De la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Tenis din 24 februarie 2009, Ilie Năstase s-a aflat într-un conflict permanent cu actualul preşedinte Ruxandra Dragomir. Fostul mare campion a reacţionat în stilu-i caracteristic la aflarea veştii. „Să mă dea în judecată după ce i-am lăsat cu câteva milioane de euro în contul federaţiei când am plecat. Acum ce să fac, să plâng că mă trimite ea la DNA? Şi eu repede o să mă duc la DNA, uite acum mă urc în avion şi vin în ţară, că sunt în Franţa. Imediat mă duc, că mi-e o frică de DNA şi de Ruxandra Dragomir…
În România, orice prost poate face plângeri penale la DNA sau în altă parte. Dar să aducă dovezi, nu? Aşa, pe gură, putem toţi să acuzăm, dar să aducem şi dovezi. Ştiţi câţi proşti mă dau pe mine în judecată? Dar ce să fac, aşa este în România. Te cheamă fără să aibă dovezi. Şi tu, cel acuzat, trebuie să dovedeşti că eşti nevinovat”, a spus Ilie Năstase. Directorul general al federaţiei, în mandatul lui Năstase, Dumitru Hărădău, spune că este vorba despre o campanie de imagine. „E foarte surprinzător că aceste sesizări au apărut după atât timp. Eu cred că este vorba despre o campanie de imagine în conflictul pe care îl au cu Năstase. Ştiţi că urmează alegeri la federaţie, şi probabil aşa au ales să-şi facă imagine”, a spus Hărădău.

-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
wall-street.ro




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

