Conflictul de la Rânca, rezolvat!
Distanţa dintre Bucureşti şi Rânca poate fi parcursă în trei ore. Acelaşi timp îţi este necesar pentru a ajunge din Capitală la Poiana Braşov
Dar să vedeţi ce se întâmplă anul acesta la Rânca, o frumeseţe de staţiune situată în Munţii Parâng, la 1.700 de metri altitudine. După ce se asfaltă drumul care urcă din Novaci – Gorj şi coboară până la Obârşia Lotrului, traversând munţii, oamenii locului se gândiră că veni momentul să facă ceva şi pentru dezvoltarea domeniului schiabil din staţiunea pe care unii o porecliră „Sinaia oltenilor”. Consiliul Judeţean Gorj se asociază cu consiliile locale din Baia de Fier şi din Novaci şi, folosind fonduri nerambursabile şi serviciile unei firme din judeţ – ca să nu iasă banii din Gorj –, construiră un telescaun nou, cu patru locuri, o adevărată bijuterie pe cablu.
Proprietarii hotelurilor luxoase de staţiune săriră în sus de bucurie când aflară vestea cea mare. Se frecară pe mâini de bucurie, mai ales că biletele valabile pentru perioada Sărbătorilor se vândură ca pâinea caldă. Românii se înghesuiră să-şi rezerve locuri la Rânca, numai că până la urmă descoperiră că îşi luară ţeapă. Lucrările fuseră gata încă din decembrie 2010, numai că primarii din cele două localităţi pe teritoriul cărora fuse construită instalaţia se luară la ceartă pe seama unor terenuri. Astfel că telescaunul Leitner nu funcţionă deloc până acum. Pe munte circulă vorba că primarul din Baia de Fier, Constantin Mihuţescu – mare amator de drumeţii montane – făcu nazuri în momentul în care părţile se puseră la masă pentru a pune la cale constituirea unei societăţi comerciale care să administreze instalaţia.
De când Victor Ponta îşi arătă la televizor buletinul de Baia de Fier, cu greu se mai găsi cineva care să se înţeleagă cu „primarele” comunei gorjene. Mihuţescu pusă anumite condiţii atunci când i se ceru asocierea Consiliului Local din localitatea pe care o conduce la societatea de transport pe cablu. Acestea le ceru celor din Novaci, la schimb, câteva parcele de teren la Rânca, staţiunea fiind administrată de ambele primării. Pantelimon Todea, edilul din Novaci, respinsă ideea, astfel că societatea de transport pe cablu nu se constitui imediat ce telescaunul fuse gata. Astfel, se ajunsă în situaţia jenantă ca turiştii să admire noua instalaţie de transport pe cablu cum stă degeaba.
Problema se rezolvă la sfârşitul lui decembrie, atunci când, plin de nervi, Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, îi băgă în şedinţă pe Mihuţescu şi Todea. De gura şefului de la judeţ şi de teama că vor avea bugetele tăiate în 2011, cei doi primari bătură palma şi reuşiră să „treacă” de consiliile locale hotărârile prin care cele două localităţi vor administra împreună instalaţia de transport pe cablu.
În aceste condiţii, turiştii vor putea folosi telescaunul Leitner spre sfârşitul acestei luni. Până atunci, „greul” este dus de cele trei teleschiuri. www.jurnalul.ro transmite imagini live din staţiunea Rânca!

-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
wall-street.ro




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

