Turul Franţei: Alberto Rui Costa, strălucitor pe ploaie!
Clipele de glorie ale viteziştilor au trecut. De astăzi se poate spune că Marea Buclă a început cu adevărat. Am scăpat de câmpie. Caravana Turului Franţei a început să se caţere, iar o primă probă de rezistenţă a fost dată în etapa de astăzi, când s-a pedalat până în Masivul Central. De la Aigurande până la Super-Besse Sancy, rutierii au avut de parcurs 189 de kilometri. Ultima parte a traseului a fost cea mai grea şi a conţinut o căţărare de gradul al doilea, cu sosirea într-un platou unde vântul a suflat cu putere, şi una de gradul al treilea chiar la staţiunea din centrul Franţei.
Anul acesta, localnicii din Super-Besse Sancy sărbătoresc 50 de ani de la inaugurarea staţiunii care are un domeniu schiabil între 1.350 şi 1850 de metri altitudine. Sunt 45 de kilometri de piste pentru schi şi snowboard, adică mai mult decât toată Valea Prahovei la un loc. Vara, turiştii vin în localitatea din Masivul Sancy pentru călărie, pescuit, înot, kite sau mountain biking. La şapte kilometri de pârtiile de schi se găseşte Besse-et-Saint-Anastaise, oraş cu aspect medieval ce are în administrare staţiunea montană. Acolo există şi un muzeul al schiului, unde sunt expuse colecţii din toată Europa.
Cel care a strălucit ieri în ploaia din Masivul Central a fost portughezlul Alberto Rui Costa. Rutierul de la Movistar a trecut linia de sosire singur, reuşind să se desprindă din timp de pluton. Lusitanul a fost suspendat până în luna aprilie din cauza unui scandal de dopaj în care a fost implicat.
Thor Hushovd a reuşit să-şi păstreze tricoul galben în ciuda faptului că el nu este un căţărător. Norvegianul a stat mereu în alături de Cadel Evans, Andy Schleck şi Alberto Contador. Cei trei favoriţi s-au duelat spectaculos pe ultimii doi kilometri ai traselui, s-au invitat unul pe altul la atac, astfel că nu au avut un ritm tocmai susţin în a pedala. Perfect pentru Hushovd, care a reuşit să stea aproape de ei, fiind cronometrat cu acelaşi timp. Belgianul Philippe Gilbert poată tricoul verde, destinat celui mai bun sprinter. |n clasamentul pe echipe, primul loc este ocupat de către Garmin – Cervelo. Americanul Tejay Van Garderen conduce în ierarhia căţărătorilor.
Mâine este programată etapa a 9-a, de la Issoire la Saint-Flour, pe o distanţă de 208 kilometri. Traseul conţine 8 căţărări, dintre care trei sunt de gradul al doilea. Rutierii vor trece prin Col du Pas de Peyol – 1.599 metri altitudine. Finalul cursei va fi unul deosebit de greu. Ultimii 1.600 de metri sunt reprezentaţi de o pantă cu grad de înclinare de 6,1%.
CLASAMENT GENERAL
1. Thor Hushovd
2. Cadel Evans 00’01”
3. Frank Schleck 00’04”
4. Andreas Kloden 00’10”
5. Jakob Fuglsand 00’12”
6. Andy Schleck 00’12”
7. Tony Martin 00’13”
8. Peter Velits 00’13”
9. David Millar 00’19”
10. Philippe Gilbert 00’30”
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
wall-street.ro




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

