Medicii de familie susţin în continuare că nu vor semna contractul-cadru 2011-2012 cu Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS).
Anunţul a fost făcut în cadrul unei dezbateri organizate ieri de asociaţiile medicilor de familie şi ale medicilor specialişti şi de reprezentanţi ai pacienţilor. Principala temă a dezbaterii a fost identificarea unor soluţii pentru asigurarea asistenţei medicale în absenţa contractului-cadru cu CNAS.
Atât medicii, cât şi pacienţii prezenţi la dezbatere au solicitat o măsură radicală: desfiinţarea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate şi înfiinţarea mai multor case de asigurări de sănătate, astfel încât pacienţii să aibă posibilitatea de a alege cea mai bună variantă pentru ei.
De asemenea, medicii de familie îi cer premierului să intervină pentru deblocarea situaţiei, deoarece în acest moment nu există soluţii nici la CNAS, nici la Ministerul Sănătăţii. Reprezentanţii pacienţilor au afirmat că, deşi sunt afectaţi de criza din sistemul de sănătate, îi susţin în continuare pe medicii de familie.
Vechiul contract al medicilor de familie cu CNAS a expirat la 1 iunie. La această dată au fost publicate normele noului contract-cadru 2011-2012, document pe care medicii de familie îl consideră inacceptabil.

Comentarii
Criza dintre medici şi CNAS continuă
un comentariu

OPREA NICOLAE
Vrem mai multe case de asigurari de sanatate sa avem de unde alege.
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
COD GALBEN de ploi pentru jumătate de ţară. În est vor cădea şi 50 de litri pe metrul pătrat. Posibil şi grindină
Administraţia Naţionala de Meteorologie a emis un cod galben de ploi pentru 22 de judeţe ale ţării, ...
Citește articolul
"Nu suntem ruşi împuţiţi, cum ne zice primarul". Revolta ucrainienilor din Timiş
În comuna Victor Vlad Delamarina trăiesc peste 1.500 de etnici ucrainieni, cea mai mare ...
Citește articolul
“Cred că important în actorie e să ai mereu conştiinţa lucrului făcut cu credinţă, cu dăruire. Şi poate că ar trebui să fiu mai puţin îngăduitoare cu cei ce nu înţeleg sau nu respectă această strădanie”
Una dintre cele mai apreciate actriţe autohtone şi nu numai, Medeea Marinescu împlineşte ...
Citește articolul
“Una dintre datoriile noastre, ca oameni, este să fim fericiţi şi să-i facem fericiţi şi pe ceilalţi”
Cântăreţ, actor, compozitor şi instrumentist mexican, provine dintr-o familie de artişti, iar ...
Citește articolul
Imobilul Tower Center, neocupat de peste trei ani, ar putea fi scos la închiriere în acest an
Clădirea Tower Center Internaţional, controlată de grupul Avrig 35 şi neocupată de peste trei ani, ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana
Afla ce manageri si-au schimbat locurile de munca in ultima saptamana.
Citește articolul
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită