Neamul prost şi omul bun

M-au iritat şi m-au amuzat totodată unele comentarii la campania JN "De ce?". Aşa cum este românul uneori... adesea... mai tot timpul, în loc să-şi expună punctul de vedere, îl combate vehement pe cel care emite un altul. Probabil de-aia e şi atât de suculent traiul în România, probabil de-aia îmi place.

Ce nu s-a înţeles de unii e că alţii n-ar pleca din România (deocamdată) pentru felul ei colorat şi viu, şi nu pentru neamurile ei proaste. Dar depinde ce alegi să vezi. Deşi, din păcate, oricât ai încerca să le ignori, neamurile proaste sunt evidente. Şi, ca să nu cumva să uit de bădărani, pentru a aprecia mai mult calităţile celorlalţi, să mai bifez un model de neam prost.

Ştiu că femeile care se urcă la volan sunt catalogate din start. Eu una am văzut şi şoferiţe excelente şi şoferi îngrămădiţi, şi viceversa. Dar Doamne fereşte! să ţi se oprească maşina-n drum (şi nu pentru că eşti femeie, ci pentru că asta se întâmplă oricui) într-o zonă aglomerată, în rampă, tu fiind cu copilul în maşină. Nu contează că ai pus avariile şi că eşti aplecată asupra volanului, încordată, să porneşti din nou.

Nu contează că te strecori din maşină pe uşa din dreapta să ridici capota să se răcească motorul şi să se vadă că ai o problemă şi nu ai pus avariile doar de impresie artistică. Nu contează nici că nu o poţi împinge din drum că e în rampă şi are o tonă şi ceva... plus copilul - motiv pentru care n-ai lăsa frâna de mână şi n-ai scoate-o din viteză sub nici o formă că nu ştii dacă o poţi ţine să n-o ia la vale. Şi nu-ţi vine nici să scoţi copilul din maşină şi să-l laşi de izbelişte pe marginea drumului (o fâşie îngustă de pietriş, la ieşirea din oraş).

N-ar conta nici pentru tine prea mult - ştii că până la urmă vei ieşi cumva din încurcătură. Însă când cei care trec pe lângă tine, mari bărbaţi, rotunzi şi plini de ei care şi-au uitat bărbăţia acasă când au urcat la volan, nu-şi amintesc decât cum se-njură, începi să fierbi, iar autocontrolul dă şi el bir cu fugiţii. Câte semne, câte "făăă!"-uri, câte organe, câte claxoane şi flash-uri... Nici unul însă, nici măcar unul, nu trage pe dreapta să te ajute doar să dai maşina din drum. Încetinesc doar cât să fie siguri că le-ai recepţionat dejecţiile.

Noroc cu trei tineri de 17-18 ani, pedeştri, care, văzându-mă, au venit spre mine: "Haideţi doamnă, urcaţi, că împingem noi!". Am văzut din nou că exemplele, frumoasele exemple, există. Trebuie doar să le apreciem, că ele fac traiul suportabil în ţărişoara asta.