Arhiva
Starea de sanatate.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara: dublă prelevare de organe şi pregătiri pentru a redeveni un centru de transplant

8 februarie 2012 – 15:51
chirurgie
 Foto: Michael Buholzer / REUTERS 

Luni noaptea, in premieră, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara a avut loc, in paralel, in două săli de operaţie, prelevare de organe – ficat şi rinichi – de la două persoane in moarte cerebrală. Această decizie a fost luată şi din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, care ar fi putut intarzia şi astfel compromite organele prelevate. Trebuie ştiut că in timp ce rinichii prelevaţi pot fi conservaţi pană la maximum 72 de ore in condiţii speciale, inima doar 4 ore.

Coordonatorul Comisiei de Transplant din Spitalului Judeţean Timişoara, Dan Ilincariu, este cel care a reuşit “intr-un timp relativ scurt” să convingă familiile să fie de acord cu prelevarea de organe. Cei doi ficaţi au fost transportaţi la Bucureşti, iar rinichii, la Cluj. 
“A fost o echipă mare şi complexă, formată din 9 chirurgi (3 de la Bucureşti, 4 de la Cluj şi 2 de la Timişoara), medici anestezişti şi asistenţi. Intervenţiile au început la ora 1 noaptea  şi s-au terminat la 5 fără nici un fel de probleme”, ne-a precizat Dan Ilincariu, asistent medical.

De altfel, pană la sfarşitul acestui an Spitalul Judeţean de Urgenţă şi  Institutul de Cardiologie din Timişoara vor fi pregătite pentru a efectua transplant renal şi, respectiv, de cord.

Profesorul doctor Viorel Bucuraş, şeful clinicii de urologie din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, autor a peste 40 de transplanturi renale, ne-a declarat că, pană la sfarşitul acestui an, va relua această activitate intreruptă in anul 2008. De asemenea, la Institutul de Cardiologie, profesorul doctor  Marian Gaspar are in proiect efectuarea transplantului de cord.

Aceste proiecte au fost impulsionate de tradiţia chirurgiei de transplant de la Timişoara, ţinand seama că, in 1980, aici, profesorul Drăgan a realizat primul transplant de rinichi de la donator cadavru. De asemenea, medicii de la secţia de anestezie-terapie intensivă a Spitalul Judeţean de Urgenţă consideră că sunt premise ca organele prelevate aici să fie folosite pe plan local, in condiţiile creşterii numărului donatorilor. 

 

 

Comentarii
Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara: dublă prelevare de organe şi pregătiri pentru a redeveni un centru de transplant
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul