Ultima cazemată

Gata! A căzut şi ultima redută a copilăriei sub buldozere. Când s-au construit blocurile noastre, în formă de U, spaţiul din interiorul literei era împărţit între copii şi şoferi. Treptat s-au aşezat garaje dar astea nu i-au deranjat prea tare pe ţânci, că acum aveau un loc de joacă pe mai multe nivele.

Lângă parcare - un spaţiu verde cu câţiva boscheţi, unde copiii inventau fel şi fel de jocuri şi o bară de bătut covoare pe care o păstrau bine lustruită. Apoi maşinile au început a se urca pe spaţiul verde, pentru că în fosta parcare, pe locul garajelor, s-a construit încă un bloc, ceea ce a presupus nu mult mai mulţi copii, dar mult mai multe maşini. Copiii... încă se mai jucau pe-acolo, printre automobile fiind din când în când apostrofaţi şi uşuiţi că le deranjau vopseaua. Le mai rămăsese un locşor doar al lor. Vreo două tufe de boscheţi între care copiii făcuseră o uşă împletită din nuiele încropindu-şi o cazemată. Acolo ţineau căţelele cu pui şi tot acolo era şi rastelul de arme (bâtele pe care le ţineau de pe la Crăciunul trecut şi pe care şi le puneau ţanţoşi pe umeri umblând prin jurul blocului). Ultimul refugiu. Dar a căzut şi el sub cupa buldozerului. Totul e frumos, nivelat, pietruit, betonat... La ce ne mai trebuie iarbă? La ce ne mai trebuie copii? Şi ei, copiii, trebuie să ştie că n-au nevoie de iarbă, n-au nevoie de joacă. Au nevoie de maşini  bengoase ca ei să devină beton.

Erau doar câţiva copii lăsaţi singuri afară la joacă. În jur de zece. Nu au prea mulţi părinţi curajul ăsta. Eu îi admir căci mi se pare nefiresc ca, la 7 ani şi jumătate să nu te poţi juca liber, independent, decât sub ochiul critic şi sfătos al părintelui. Copiii de jos l-au strigat pe Victor într-o după-amiază, de sub geam: "hai afară!" El mă privea rugător iar eu, speriată: "mama, nu pot, îmi pare rău!" Au trecut 5 ani de când Vlad a dispărut. 5 ani de când lui Victor nu-mi vine să-i dau drumul din mână nici când merge pe trotuar. Paralizez de frică la gândul să-l las singur... printre maşini şi nebuni... Dar... îi fac un bine?