Un ac de siguranţă, o litră de parizer şi Sebastian Papaiani

Aşa de tare îl iubeşte populaţia pe Sebastian Papaiani, încât într-una dintre zile s-a intersectat pe trotuar cu un bărbat care, surprins de apariţia pe neaşteptate a îndrăgitului actor, a venit la el şi i-a spus: "Bă, Papaiani, să nu mori, că nu mai e altcineva care să mă facă să râd!". Nu-l cunoştea trecătorul, pietonul, decât din numeroasele filme în care Papaiani strălucea şi dădea recital de actorie şi din două-trei replici. Avea o asemenea popularitate, încât distribuţiile filmelor de multe ori porneau de la câteva nume aducătoare sigure de succes: Caragiu, Papaiani, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Draga Olteanu etc. Povesteşte Papaiani cât se străduia să sufle duh omenesc asupra unor personaje din filmele dinainte de 1989 când eroii erau concepuţi ca fiinţe perfecte, fără nici un defect, oamenii de "tip nou" ai societăţii comuniste. Scenariile creau oameni atât de "îndopaţi" cu calităţi, încât nici măcar un fir de păr nu se abătea de la cărarea perfectă trasată cu precizie pentru oamenii modelaţi de socialism. Asemenea personaje n-aveau de fapt puncte comune cu oamenii reali, iar Sebastian Papaiani se chinuia să creioneze cu talentul lui cât de cât o fibră omenească acestor personaje prea pozitive. Îşi aminteşte maestrul Papaiani că într-unul dintre filme trebuia să interpreteze rolul unui inginer agronom proaspăt absolvent de facultate care se reîntorcea în satul natal pentru a lucra ca fiu şcolit al satului. Prima întrevedere trebuia s-o aibă cu preşedintele CAP-ului, interpretat de marele actor şi profesor de teatru Octavian Cotescu. În scenariu se menţiona că tânărul agronom era îmbrăcat într-un costum fără nici o cută, fără nici o scamă. Enervat, Papaiani a dorit să adauge un detaliu ca să umanizeze personajul şi şi-a smuls un nasture de la haină, înlocuindu-l cu un ac de siguranţă. La vizionarea în faţa cenzurii comuniste, când s-a ajuns la scena respectivă, şeful activiştilor de partid a făcut un semn autoritar cu mâna. "Tovarăşul Papaiani, îţi lipseşte un nasture la haină, ce o să zică străinătatea, că n-avem producţie de nasturi?" Cu spontaneitatea care-l făcea fermecător, Papaiani a răspuns: "Ştiu, tovarăşe secretar, dar am făcut-o intenţionat, ca să zică străinătatea că avem fabrici de ace de siguranţă, care oricum sunt mai complicate decât nasturii".

În alte situaţii, pentru a face mai omeneşti personajele ireproşabile de tineri muncitori comunişti, Papaiani mai improviza şi scuipa pe jos, îşi aşeza câte o pată de ciorbă pe pantaloni, ca să pară mai adevărat bărbatul respectiv. Povesteşte maestrul Papaiani o scenă care pentru el a însemnat o decoraţie venită de la public. Un premiu apărut într-o scenă de viaţă, pe care i l-au dat oamenii obişnuiţi pentru naturaleţea personajului pe care-l interpreta. Juca într-un film de demult rolul unui ţăran tânăr venit să lucreze pe un şantier al industriei. Rămăsese îmbrăcat în hainele ţărăneşti, deşi era fierar-betonist la noua hală de uzină. Într-o pauză de filmare, Papaiani, îmbrăcat în ţăran, dar cu cască de protecţie de şantier, a fugit la Alimentara din colţ să-şi cumpere parizer. Grăbit să nu reînceapă filmarea, s-a băgat prin faţă, lăsându-i pe ceilalţi români înşiraţi la coada de mezeluri. Era atât de real, încât vânzătorul de la Alimentara s-a zborşit la el: "Bă, ţărane, eşti tu mai al dracu' de vrei să iei salam prin faţă? Ia aşază-te la coadă până nu-ţi dau una după ceafă!" Papaiani consideră că această întâmplare i-a dat notă bună pe drumul actoriei adevărate.