Cit adevar exprima acest articol nici nu va dati seama cei care nu
trec prin cea mai dureroasa drama,
sa-ti pierzi unicul copil la o virsta frageda si sa nu-ti ramina decit amintirea lui.
Supravietuiesc cu singura speranta
ca atunci cind adorm sa-l visez si
sa fim impreuna.
În camera copilului televizorul funcţionează zi şi noapte pe desene animate, programul lui preferat. Aşa îl simte mama în preajmă, prezent în camera lui veselă - acum prea ordonată şi tăcută -, cu aşternuturi bleu ca Cerurile, din care zâmbesc veseli îngeraşi pufoşi.
Poate se uită la televizor, din pat, cum îi plăcea să-o facă, sau poate mai răsfoieşte nevăzut una din cărţile de poveşti aflate pe raftul de la capul patului. Speră să-l prindă cu coada ochiului jucându-se la calculator sau scormonind prin lada de jucării. Îl caută cu privirea şi mângâie curbat aerul. "Trebuie să fie aici, pe lângă mine", gândeşte ea gâtuit, "nu se poate altfel, doar pe mine mă ştie, eu sunt cea care-l iubeşte (nici nu şi-ar fi putut imagina vreodată că iubirea poate fi atât de dureroasă)... acolo... Dincolo... nu cunoaşte pe ni-meni!" Se aşează pe pat cu lacrimile şiroindu-i pe obraz şi parcă-l simte încercând neîndemânatic cu mâna lui mică şi bucălată să i le şteargă. "Mama, nu fi tristă, acum sunt bine!" îi răsună un gând care nu ştie de unde-i vine - s-ar putea să fie al ei, dar poate e al lui..., şi se agaţă de acest gând cu tot sufletul şi cu toate forţele pe care le mai are. Îşi întinde mâna pe lângă corp către locul gol de lângă ea şi strânge pumnul ca şi cum ar apuca mânuţa atât de cunoscută, dar nu simte nimic în palmă...
Fiecare scârţâit de uşă, fiecare trosnit de mobilă o face să tresară şi fuge în camera din care s-a auzit zgomotul - "poate e aici, poate îl văd" dar asta nu se-ntâmplă, iar fiecare umbră sau lucire ce se reflectă-n geam îi pare chipul lui. Seara, la ora de culcare se apleacă asupra patului lui şi mângâie perna. "Noapte bună dragul mamei!" Adoarme şi ea într-un târziu cu ochii roşii străpunşi de-atâta lacrimi, strângând în braţe aceeaşi pernă, cu singurul gând care o mai poate alina: "poate în noaptea asta te voi visa!"
Comentarii
Viaţa de după...
un comentariu

-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Citeşte şi
Un bărbat de 35 de ani din Călăraşi, tatăl unui băieţel de 5 ani, a aflat, la începutul acestui an, că suferă de ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ...
Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ...
Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

