x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Lume dispărută, descoperită pe fundul oceanului Atlantic

Lume dispărută, descoperită pe fundul oceanului Atlantic

11 Iul 2011   •   08:37
Lume dispărută, descoperită pe fundul oceanului Atlantic

O lume antica, pierduta, cu defileuri ce au fost odinioara taiate de rauri si varfuri care apartineau muntilor, o lume care conform geologilor are o vechime de peste 56 de milioane de ani a fost descoperita scufundata si ingropata sub straturi de sedimente in Atlanticul de Nord.

"Arata ca o harta a unei tari scufundate. Este un teritoriu fosilizat si conservat la 2 kilometri sub sedimentele de pe fundul oceanului", a declarat Nicky White, geolog la Universitatea Cambridge si coordonator al echipei care a facut aceasta descoperire.

Informatiile de pana acum arata un peisaj de aproximativ 10.000km patrati, ingropat la 2km sub fundul oceanului, scrie LiveScience.com. El se afla la vest de insulele Orkney-Shetland. Cercetatorii banuiesc ca facea parte dintr-o regiune mai mare, care era unita cu ce este acum Scotia si se intindea, probabil, pana in Norvegia, intr-o perioada extrem de calduroasa, inaintea aparitiei oamenilor.

Oamenii de stiinta spun ca, potrivit dovezilor, acest pamant s-a inaltat deasupra apelor si apoi s-a scunfundat, intr-o perioada de doar 2,5 milioane de ani, foarte scurta din punct de vedere geologic.

Cercetatorii cred ca acest lucru a fost cauzat de o "fantana", prin care iesea magma fierbinte din mantaua Pamantului. Aceasta a impins portiunea de pamant deasupra oceanului Atlantic, iar dupa ce fantana s-a linistit, pamantul s-a scunfundat sub ape.

Fenomene similare au avut loc peste tot pe Terra, spun geologii, si este probabil sa existe o multime de astfel de peisaje scufundate.

"Este ca un sandvis de viata terestra intre felii de paine din viata marina", a mai explicat Nicky White, adaugand ca principala preocupare a oamenilor de stiinta este de a intelege ce a dus la ridicarea din ocean a acestui continent si apoi la scufundarea sa dupa doar 2,5 milioane de ani, un interval de timp extrem de scurt in termeni geologici.

×