x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Primul portret al lui Iisus Hristos!

Primul portret al lui Iisus Hristos!

03 Apr 2011   •   13:29
Primul portret al lui Iisus Hristos!
Sursa foto: /Discovery

O imagine straniu de familiară, un bărbat tânăr, cu plete ondulate, a căpătat contur după o descoperire extraordinară anunţată de cotidianul britanic Daily Mail. Dacă se dovedeşte a fi autentică, portretizarea lui Iisus Hristos pe o placuţă de plumb, descoperită recent, ar putea fi prima imagine palpabilă a Mântuitorului.

 

Plăcuţa, de dimensiunile unui card de credit, îl înfăţişează pe Iisus Hristos cu şi fără barbă, iar inscripţiile de pe aceasta s-ar putea traduce din ebraica veche drept Mântuitorul din Israel.

 

Această plăcuţă face parte dintr-un tezaur descoperit de un camionagiu palestininian Hassan Saida într-o peşteră aflată pe dealurile ce străjuiesc Marea Galileii. Acesta a refuzat să vândă vreuna dintre descoperirile sale, acceptând ca două mostre să fie analizate în laboratoare din Elveţia şi Marea Britanie.

 

O investigaţie Mail on Sunday a dezvăluit că artefactele au fost găsite iniţial într-o peşteră dintr-un sat iordanian, la mai puţin de cinci kilometri de Hamat Gader, un site religios vechi de câteva mii de ani.

×
Subiecte în articol: iisus hristos