x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Prima secţiune a portalului e-România ar putea fi lansată în decembrie

Prima secţiune a portalului e-România ar putea fi lansată în decembrie

25 Noi 2010   •   16:04

“Lansarea va avea loc în jurul datei de 15 decembrie. Pe lângă aceste informaţii, cetăţenii vor putea accesa un număr de 25 de servicii, unul dintre acestea fiind închirierea unui loc de parcare situat în apropierea domiciliului. Practic, posesorii de autoturisme vor putea transmite Primăriei o cerere după ce vor accesa, printr-un cont şi o parolă, pagina web a Primăriei. Ulterior, cererea va parcurge un traseu pentru avizare şi, dacă sunt locuri de parcare libere, va fi aprobată, iar cetăţeanul va achita taxa anuală pentru închiriere”, a declarat azi Andrei Săvulescu, director în cadrul instituţiei, citat de Mediafax.

El a spus că fondurile necesare punerii în practică a proiectului se ridică la aproximativ zece milioane de euro, din care Ministerul Comunicaţiilor a achitat deja trei milioane de euro, restul sumei urmând să fie transferat furnizorului în 2011.

Licitaţia pentru acest proiect a avut loc în noiembrie 2009 şi a fost câştigată de Omnilogic, valoarea ofertei ridicându-se la 49,96 milioane de lei (TVA inclusă).

×