x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget România virtuală cu Google Street View

România virtuală cu Google Street View

de Alexandru Radescu    |    08 Dec 2010   •   17:50
România virtuală cu Google Street View

141645-view-2.jpgDisponibilitatea, de ieri, a serviciului Google Street View pentru România reprezintă practic prima “acţiune” de la deschiderea biroului gigantului american pe piaţa locală. Pusă la punct de ingineri români angajaţi la centrul de cercetare şi dezvoltare Google de la Zurich, varianta locală a serviciului disponibil în alte 26 de ţări acoperă, într-o primă fază, opt oraşe ( Bucureşti, Arad, Oradea, Braşov, Timişoara, Cluj-Napoca, Sibiu şi Constanţa), principalele staţiuni de pe Valea Prahovei şI litoralul Mării Negre. În total, Street View acoperă în momentul de faţă peste 6.000 de kilometri din România.

În mai 2007, Google a lansat serviciul “Street View”, care permite plimbări virtuale prin diverse oraşe. Este vorba de un sistem de navigare cu imagini panoramice realizate la nivel de stradă. Compania americană s-a folosit de maşini (foto) pe care s-a montat câte un dispozitiv de fotografiere panoramică, echipamentul beneficiind şi de un sistem de poziţionare globală (GPS).

În zonele în care serviciul este disponibil, imaginile la nivel stradal pot fi accesate intrând în cel mai mic nivel de detaliere pe Google Maps sau plasând pictograma portocalie (“Pegman”) din partea stângă a hărţii online, pe o stradă marcată cu albastru. Prelucrarea fotografiilor presupune şi estomparea feţelor, oferind garanţia că trecătorii care apar în imagini nu pot fi identificaţi. Plăcuţele de înmatriculare vizibile sunt, de asemenea, estompate. Totuşi, Street View a adus mari bătăi de cap compaiei americane pentru că s-a dovedit că maşinile care fotografiau au colectat şi parole, emailuri şi alte informaţii personale din reţele wi-fi nesecurizate. La începutului lui noiembrie, Autoritatea americană pentru Telecomunicaţii a anunţat iniţierea unei anchete împotriva Google în acest caz.

Totuşi, pe piaţa românească există deja un concurent serios pentru Google Street View, respectiv proiectul “Norc” (www.norc.ro). Norc a fost dezvoltat de eXtreme Soft Group, o firmă românească, acoperind în momentul de faţă zeci de localităţi din România (inclusiv versiune 3D), plus zone din Austria, Cehia, Polonia, Rusia, Slovacia, Ungaria.

×