x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă NASA: Alertă de furtună geo-magnetică

NASA: Alertă de furtună geo-magnetică

de Magda Marincovici    |    16 Feb 2011   •   13:33
NASA: Alertă de furtună geo-magnetică

152113-untitled-1.jpgNASA a emis o alertă de furtună geo-magnetică provocată de o masă uriaşă de particule solare degajate de două explozii recente.

Una dintre explozii, cea mai mare, s-a produs luni 14 februarie şi a trimis spre Pământ o masă însemnată de particule şi radiaţii. Imensa furtună solară declanşată poate afecta câmpul magnetic al Terrei. 

Norul imens de particule încărcate electric se deplasează cu viteză spre planeta noastră, timpul parcurgerii distanţei fiind de aproximativ 24 de ore.

Explozia solară, cea mai puternică înregistrată în ultimii patru ani, a fost catalogată de astronomi ca aparţinând clasei X - cel mai puternic tip de pe scara de măsură. Ea este prima de acest fel din noul ciclu de activitate solară, început în 2011 şi cu un maxim estimat a se produce în 2013.

Profesorul doctor George Iana, şeful secţiei Radiologie şi imagistică medicală în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, spune că, pentru a vorbi despre consecinţele acestui fenomen trebuie să ştim spectrul electromagnetic al benzii de radiaţii.
Dacă sunt semnalaţi fotoni – ceea ce pot preciza fizicenii, atunci există un potenţial iradiant.

Consecinţele sunt indirecte. În primul rând, populaţia trebuie să fie informată asupra concentraţiei de iradiaţii din atmosferă. Pentru că, în mod curent, există un fond de radiaţii. Dacă acesta este de 4-7 ori mai mare decât în mod curent, atunci pot fi afectate pielea şi organele vitale.
Efectele se înregistrează în timp, în special prin apariţia de malformaţii, aşa cum s-a întâmplat în cazul exploziei de la Cernobîl.

Dacă fenomenul este asociat cu lumină vizibilă înseamnă că există o concentraţie mare de energie care poate provoca arsuri ale pielii. Dacă fenomenul este însoţit de unde radio, acestea generează dureri de cap, stări de vomă, agitaţie, creşterea tensiunii arteriale.

Profesorul doctor George Iana consideră că, decomadată nu sunt motive de îngrijorare, dacă Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă şi controlul mediului nu a emis avertismente. Totuşi, profesorul Iana recomandă  femeilor însărcinate şi tinerilor să stea mai puţin afară în aceste zile.

 


×
Subiecte în articol: furtuna geomagnetica