Căscatul asigură „aerul condiţionat” pentru creier

Asociat, în mod tradiţional, apa­ri­ţiei plictiselii, căscatul pare a avea un rol biologic care, însă, până în pre­zent, nu a fost studiat în mod amănunţit de oamenii de ştiinţă.

Dependenţå sezonalå. Cerce­tă­torii Universităţii Princeton au efectuat, recent, o serie de cercetări pentru a descoperi funcţia biologică a căscatului. Oamenii de ştiinţă au pornit de la premisa că, de obicei, căscatul este declanşat de variaţiile de temperatură la nivel cerebral şi are rolul de a „răci” creierul. Potri­vit studiului, frecvenţa cu care oamenii cască depinde de anotimp şi fiinţele umane prezintă o tendinţă „atenuată” de a comite respectivul gest atunci când temperatura mediului înconjurător o depăşeşte pe cea corporală. Autorii studiului, Andrew Gallup şi Omar Eldakar, sugerează faptul că frecvenţele diferite cu care oamenii cască se datorează schim­bării anotimpurilor. Ipoteza respectivă i-a condus pe savanţi la ideea că, în cazul oamenilor, căscatul poate reprezenta un procedeu pentru reglarea temperaturii la nivel cerebral. În urma cercetărilor, specialiştii au stabilit că subiecţii păreau predispuşi să caşte mai des iarna, spre deosebire de anotimpul estival, când temperatura mediului înconjurător o poate egala sau chiar depăşi pe cea corporală. Savanţii au ajuns la concluzia că temperaturile mai ridicate nu uşurează activitatea creierului supraîncălzit. Potrivit teoriei termoreglării prin intermediul căscatulului, creierul îşi poate păstra paramerii normali de funcţionare cu ajutorul unui schimb de căldură efectuat cu mediul exterior în timpul respectivului ges

 

„Fereastrå termicå”. Efectul de răcire produs de căscat rezultă din intensificarea fluxului sanguin care urcă spre creier ca urmare a „dilatării” spaţiului dintre fălci, precum şi schimbului de căldură cu mediul înconjurător, reali­zat printr-un proces invers, prin intermediul inhalării profunde a aerului. Astfel, temperatura aerului din mediul înconjurător conferă căscatului un rol benefic. Specialiştii opinează că, în cazul în care căscatul nu ar acţiona în felul descris, creierul nu ar putea fi „răcit” pentru a funcţiona normal. Cu alte cuvinte, oamenii de ştiinţă consideră că există o aşa-numită „fereastră termică” sau un interval redus de valori ale temperanturii mediului înconjurător în care se pot înregistra cele mai mari fecvenţe pentru căscat. Cercetătorii au ţinut să sublinieze că scăderea in­tensităţii căscatului o dată cu reducerea temperaturii, indiferent de variaţiile altor factori ce pot influenţa acest gest: umiditatea aerului, perioada de timp petrecută în aer liber şi durata somnului în timpul nopţii. Savanţii au ţinut să remarce faptul că, în timpul iernii, circa 50% dintre oameni obişnuiesc să caşte frecvent, în timp ce vara numărul acestora s-ar cifra la mai puţin de 25%.