Darth Vader-ii de lângă noi

Un exemplu celebru şi relativ recent este cel al marchizului de Anglesey, căruia i-a fost înlocuit, cu o proteză din lemn, piciorul pierdut în Bătălia de la Waterloo, în 1815. Ceea ce numim astăzi bionică este mult mai mult decât o proteză din lemn. Bionica reprezintă un domeniu cu aplicaţie interdisciplinară (cuprinzând electronica, biotehnologia, hidraulica, medicina, informatizarea şi nanotehnologia). De exemplu, mâna bionică i-Limb complet articulată, disponibilă comercial (din ianuarie 2008), care constituie un dispozitiv controlat de electrozii ataşaţi pe pielea braţului (electrozi care preiau semnalele electrice „emise” de muşchi). Asigură o prindere completă, degetele funcţionează independent; este flexibilă, durabilă, estetică, funcţională ca şi o mână organică şi poate fi controlată cu mintea.

În toamna lui 2009, cercetătorii italieni anunţau că au implantat unui tânăr brazilian prima mână bionică ce putea fi controlată de sistemul nervos central. Mâna în cauză era acoperită de un fel de mănuşă din fibră de carbon. De asemenea, introduse de o bună bucată de timp, genunchii şi picioarele bionice permit utilizatorului un mai bun control al mişcărilor în funcţe de cerinţele organismului.

Apariţia pacemaker-ului cardiac artificial, care foloseşte impulsuri electrice pentru a regla bătăile inimii, avea să revoluţioneze medicina, oferind cercetătorilor şansa de a se canaliza pe crearea ini­milor artificiale, care iniţial erau dispozitive temporare pentru pacienţii aflaţi pe listele de aşteptare pentru transplant. Dar în 2008, oamenii de ştiinţă francezi au anunţat crearea, în colaborare cu grupul EADS, a primei inimi artificiale complet funcţionale, care foloseşte tehnologii similare celor existente în sateliţi şi avioane. Dispozitivul va fi produs în seria abia de anul viitor, potrivit presei de specialitate.

Una dintre cele mai cunoscute şi mai de succes „poveşti” din această lume aparţine aşa-numitului implant cohlear sau urechea bionică. Părintele său, profesorul Graeme Clark de la Universitatea din Melbourne (Australia), a creat, în anii ’60, acest dispozitiv pentru pacienţii care suferă de surzenie. Aparatul format din opt componente este dotat, între altele, cu un microfon extern, care transformă sunetul din exterior în semnale electrice pe care nervul cohlear le trimite apoi la creier. În prezent se lucrează la o tehnologie superioară, în încercarea de a îmbunătăţi claritatea auzului, în speţă în locuri foarte aglomerate şi zgomotoase.

Una dintre preocupările majore ale oamenilor de ştiinţă la ora actuală constă în dezvoltarea unei tehnologii eficiente pentru crearea ochiului bionic perfect. În prezent, cercetătorii se axează pe trei direcţii: stimularea electrică a retinei (electrozi care stimulează nervul optic trimiţând semnale la creier), implantul cu minitelescoape implantate în ochi pentru mărirea imaginilor pe retină şi o procedură prin care informaţia vizuală este colectată de o cameră externă de mici dimensiuni şi trimisă unui procesor şi apoi electrozilor implantaţi în creier.

Una dintre cele mai mari provocări ale cercetătorilor din zilele noastre constă în dezvoltarea unei modalităţi prin care o persoană să poată controla un dispozitiv bionic cu ajutorul propriului creier. Pionierat în acest sens au făcut americanii, dezvoltând neuronii artificiali, şi francezii, realizând un tranzistor organic ce poate mima funcţionalitatea unei joncţiuni între doi neuroni. Pe de altă parte, cercetătorii au reuşit să ajute un pacient care suferea de paralizie la toate cele patru membre să-şi verifice e-mail-ul şi să joace jocuri video cu ajutorul unui cip implantat pe suprafaţa creierului. În prezent, cercetătorii caută o modalitate de implantare de electrozi în creierul unui bolnav de Alzheimer, epilepsie, Parkinson sau depresie.

În 2007, profesorul Graeme Clark spunea că bio­nica deschide o nouă eră a medicinei – medicina bionică. O eră în care ţesuturi ale organismului pot fi înlocuite cu succes de tehnologie în miniatură. O eră în care viitoarele urechi bionice vor consta în nanoelectrozi care vor face o mai bună legătură între implant şi nervi. O eră în care nanomaterialele (de exemplu, nanotuburile de carbon) vor fi folosite pentru creşterea nervilor distruşi. O eră în care adolescenţi ca Sophia Steinsberg din Marea Britanie vor trăi fericiţi cu un os bionic din titan implantat în picior (care poate fi alungit manual din afara corpului, cu ajutorul electromagneţilor) sau în cine ştie ce altă parte a trupului. Şi poate o eră în care, de ce nu, eroii copilăriei noastre vor fi la fel de reali ca noi.