Astronomii au observat că la fiecare 29,5 zile pe cerul înstelat apare o Lună plină. Există situaţii în care în 30 sau 31 de zile, cât durează o lună calendaristică, exceptând desigur luna februarie, această Lună plină apare de două ori şi atunci, a doua oară, ea se numeşte Luna albastră, denumirea fiindu-i dată de folclor. Dar şi gura lumii adevăr grăieşte câteodată.
În 1883, din cauza erupţiei extrem de puternice a vulcanului Krakatoa din Indonezia - oamenii de ştiinţă apreciind că explozia a fost echivalentă cu cea a unei bombe nucleare de 100 de megatone, oamenii au fost martorii unor imagini incredibile: aproape în fiecare noapte au văzut Luna, în toate fazele ei, în albastru sau verde. Potrivit cercetătorilor, "vina" a purtat-o cenuşa vulcanului ridicată în atmosferă. Aceasta "a colorat" nu numai Luna, ci şi Soarele, care de pe Pământ se vedea într-o nuanţă de levănţică, norii erau argintii, iar răsăritul bătea în roşu puternic.
Un fenomen asemănător a fost observat 100 de ani mai târziu, după explozii mai puţin puternice: în 1980, după erupţia vulcanului Sfânta Elena din statul american Washington, în 1983, după erupţia vulcanului El Chichon din Mexic şi în 1991, după erupţia vulcanului Pinatubo din Filipine. Evenimente cu o intensitate mult mai redusă care au dus la "colorarea" Lunii s-au produs şi în 1950 în Canada şi în nordul Europei, cu precădere în Suedia, după ce mai multe incendii au provocat apariţia unor smoguri dense, care ridicate în atmosferă, au schimbat structura aerului.
În Alberta, focul s-a extins într-o vastă regiune mlăştinoasă. Apoi, flăcările au fost purtate de vânt înspre est şi sud, cu o viteză neobişnuită, iar oamenii au confundat Luna cu o farfurie zburătoare: "Cerul a căpătat culori misterioase. Era un fel de lumină ciudată, iar în unele locuri un întuneric înfiorător. Un fel de umbre de culoare roz şi portocaliu spre galben, dar şi maro acopereau cerul. Discul Soarelui, când devenea vizibil, părea albastru sau purpuriu. Cum dispărea şi apărea printre norii parcă sparţi, Soarele dădea impresia că se află în mişcare şi crea, astfel, impresia unei farfurii zburătoare", scria, în paginile sale, revista americană Weather.
La 2 decembrie 2009, am avut ultima Lună plină a acestui an şi prima din această lună calendaristică. La 31 decembrie, chiar în noaptea de Revelion, oamenii de ştiinţă spun că astrul nopţii "se va împlini" din nou, în acest moment apărând Luna albastră. Este totodată momentul în care se încheie Anul Internaţional al Astronomiei, decretat de Organizaţia Naţiunilor Unite. Un an aglomerat pentru pasionaţii domeniului, un an în care s-a încercat popularizarea ştiinţelor legate de Univers şi, nu în ultimul rând, un an în care am sărbătorit patru secole de la enunţarea teoriei lui Galileo Galilei.
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Spectacolele pline de fast, cu bugete colosale şi reprezentaţiile de stradă sau cele improvizate ...
Citește articolul
13 martie 1987În fine, cel mai aşteptat moment, acela în care vorbeşte însuşi ...
Citește articolul
Scandalurile provocate în ultimii ani de migraţia talentelor noastre către ţări care plătesc ...
Citește articolul
Din când în când, prea des din păcate, îmi ajung la urechi jalnice ...
Citește articolul
Pe bună dreptate se zice: „Laptele de la sfântul sân al mamei!”. Nici cele ...
Citește articolul



jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

