Piticul "ninja" din Cretacic

Terra-Era dinozaurilor. Mai tânără cu 70 de milioane de ani, planeta trăia maturitatea furtunoasă a unei lumi pe care astăzi nu am mai putea-o recunoaşte. Pe atunci, uscatul, mările şi oceanele erau altfel împărţite şi compuneau o geografie total diferită faţă de cea din zilele noastre.

Clima, în gene­ral, mai caldă decât cea actuală, aducea la viaţă o vege­taţie luxuriantă, adunată în jungle şi păduri nesfârşite prin care cutreierau oştiri fără număr de jivine. Era o lume stranie dominată, de peste 100 de  milioane de ani, de fiare ciudate, cum nu au mai existat altele de atunci şi până în zilele noastre.

Unele erau erbivore, nişte uriaşi greoi, ai căror paşi cutremurau solul când se urneau la păscut dintr-un loc în altul. Celelalte, cumpliţi ucigaşi în serie, erau carnivorele care, trăind pe seama celor dintâi, le vânau zilnic, într-un război etern, început o dată cu apariţia primelor fiinţe vii şi continuat fără istov chiar şi acum, în clipa în care citiţi aceste rânduri.

Pe atunci, întinderea de uscat continental numită acum Europa se afla încă pe fundul unui ocean străvechi din care ieşeau la lumina zilei doar câteva insule răzleţe. Apoi, peste o veşnicie măsurată în zeci de milioane de ani, pe locurile unde s-au aflat cândva acele insule din alte vremuri, savanţii noştri aveau să identifice urmele unor stranii laboratoare de biologie evoluţionistă. Locuri speciale unde resursele limitate de hrană şi spaţiul restrâns de mişcare au transformat majoritatea animalelor în nişte copii miniaturizate ale rudelor lor uriaşe care hălăduiau pe marile "continente" ale altor ere.


ARHIPELAGUL ROMÂNIA
Acum 65-70 de milioane de ani, ţara noastră, acum atât de bogată în forme diverse de relief, dormea încă somn adânc, pe fundul dispărutului Ocean Tethys. Singurele teritorii "uscate" erau nişte insule care se aflau pe locurile pe care acum le numim Haţeg, dar şi actualul judeţ Alba, prin zona Sebeş.

Savanţii de azi nu au aflat încă graniţele exacte ale acelor insule străvechi. Dar bazaţi pe studiul fo­silelor descoperite, pot să ne spună, totuşi, povestea vieţii care trepida acolo în urmă cu multe zeci de milioane de ani.

În urma câtorva decenii de cercetări complexe, ei ştiu acum că pe uscatul continental al acelei lumi de demult, erbivorele uriaşe erau vânate de cumpliţii TRex şi de alţii ca el, coborâţi parcă direct din Apocalipsă. Iar cele mai mărunte erau hăituite de vânători, precum Velociraptor, mai mici şi mai agili, prin urmare la fel eficienţi ca asasinii cei mari. Iar tot acest lanţ ucigaş funcţiona perfect, după cum o dictau regulile unei ierarhii sofisticate, respectate, dintotdeauna, cu sfinţenie.

Ce se întâmpla pe insulele izolate precum cele aflate cândva în actuala zonă a Haţegului ori  a Sebeşului? Exact la fel, dar cu nişte "personaje" atât de mărunte, încât păreau doar nişte pui subnutriţi ai giganţilor de aiurea. Locul erbivorelor uriaşe era "ocupat" de altele, având cam aceeaşi înfăţişare cu cele de pe alte meleaguri, însă nu cu mult mai mari decât vacile din zilele noastre. Iar echilibrul ecologic era menţinut, bineînţeles, tot de prădătorii carnivori, pitici şi ei, dar la fel de cruzi.

Aici, într-o lume miniaturală, locul de onoare de prădător aflat în vârful lanţului trofic, jucat pe alte meleaguri de fiorosul TRex, era "interpretat" de un pitic ciudat, necunoscut până de curând de oamenii de ştiinţă. Care, după cercetări deosebit de laborioase, au aflat că "noul venit" era văr bun cu Velociraptorul inteligent şi viclean cu care am făcut cunoştinţă mai demult, în prima serie a celebrului film "Jurassic Park".

Cum arăta fiara descoperită pe teritoriul străvechii insule de la Sebeş? Era ciudată, la fel ca toţi confraţii ei trăitori pe alte meleaguri, ieşită parcă dintr-un coşmar. Corpul acoperit cu pene te-ar fi putut face să crezi că este o pasăre. Dar ghearele ascuţite şi botul garnisit cu dinţi de forma unor cuţite tăioase arată ceea ce era cu adevărat: un asasin. Era mic, dar deosebit de agil.

Mergea aproape vertical pe picioarele din spate. Cele din faţă, ceva mai firave, aveau gheare încovoiate ca nişte pioleţi pe care le folosea la fel ca alpiniştii: se agăţau cu ele de corpul mult mai voluminos al prăzilor pe care le vâna. Picioarele din spate, deosebit de musculoase, ascundeau, asemeni unui pumnal vârât în teacă, arma secretă care-l făcea imbatabil: o gheară încovoiată tăioasă pe care o punea în mişcare doar în clipa ata­cului propriu-zis, când sfâşia abdomenul erbivorului pe care era deja cocoţat. Asemeni unui luptător ninja, era un ucigaş de ambuscadă, deosebit de agil, dotat cu arme secrete, care ataca fulgerător şi nu lăsa victimei vreo şansă de supravieţuire.

Vremea lui de glorie a durat câteva milioane de ani în cursul cărora, chiar aşa pitic fiind, a fost prădătorul suprem din acea zonă a lumii. La timpul cuvenit, unul dintre aceşti ucigaşi a murit şi, printr-un miracol al naturii, câteva dintre oasele lui s-au păstrat timp de câteva zeci de milioane de ani.  

Terra - Noua eră a oamenilor. Mai exact, septembrie 2009. Aflat pe teren aproape de lunca râului Sebeş, paleontologul clujan Matyas Vremir a descoperit o serie de oase fo­si­li­zate, pe cât de vechi, pe atât de ciudate. Erau câteva vertebre, coaste, oase ale bazinului, plus scheletul membrelor unui animal necunoscut. "Iniţial am crezut că este un crocodil şi nu mi-a venit să cred când am realizat ce este", va declara, ceva mai târziu, specialistul. Dar în scurt timp şi-a dat seama cu ce are de a face: "Era clar un dinozaur. Care pe când trăia avea în jur de doi metri şi era, probabil, inteligent. Deşi nu avea o viteză foarte mare, pândea şi sărea direct pe pradă. Făcea kickboxing", avea să-l descrie el pe "noul venit" din negura timpului.

Apoi, în lunile care au urmat, Vremir şi paleontologul Zoltan Csiki de la Universitatea din Bucureşti au extras, lipit şi consolidat toate acele fragmente de oase străvechi. În scurt timp, lor li s-au adăugat celebrul paleontolog american Mark Norell, de la Muzeul American de Istorie Naturală din New York, şi Stephen Brusatte, de la Universitatea Columbia din New York. Plus Akiko Shinya, care a preparat cea mai mare parte a scheletului, precum şi Mick Ellison, care a realizat fotografiile de bună calitate, specifice cercetării ştiinţifice.

Rezultatul muncii lor a fost "portretul" reconstituit al unui animal necunoscut încă ştiinţei: un dinozaur lung de aproximativ doi metri, cu corpul îndesat, cu picioarele din spate deosebit de musculoase, dotate cu două gheare ascuţite. La sugestia savanţilor români, el a fost botezat "balaurul bondoc", iar traducerea "Stocky dragon" a intrat deja în limbajul internaţional de specialitate din domeniul paleontologiei.