Arhiva
Ştiinţă.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Echipa românească Xprojects participă la concursul internaţional NASA Lunabotics Mining Competition

20 februarie 2012 – 21:01
echipa
Sorina Lupu, Flavius Tîrnăcop, Adina Socaci, Alexis Negulei, Claudiu Cherciu si Theodor Milian (de la stânga la dreapta), o parte din echipa care va merge la NASA 
prototipul robotului pentru nasa
prototipul robotului pentru NASA 

Fondată în urmă cu 4 ani, din dorinţa de succes, performanţă şi perfecţiune a tânărului inginer Theodor Milian, echipa Xprojects numără astăzi peste 20 de membrii, uniţi de gândul reuşitei atât în ţară, cât şi peste hotare.

Absolvent al Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din Bucureşti şi în acelaşi timp câştigătorul multor competiţii internaţionale şi naţionale, Theodor lucrează în prezent la INAV SA (Institutul de cercetare în aviaţie), unde se ocupă cu proiectarea, construcţia şi pilotarea UAV-urilor (vehicule aeriene fără pilot, manevrate de la distanţă, cu telecomandă). A primit fost premiat la Salonul de Inventică, din cadrul Târgului anual de carte Gaudeamus în noiembrie 2011 pentru un avion de mici dimensiuni (1,8m anvergura aripilor, masa de 3 kg), pilotat automat, care poate survola până la înălţimea de 1500m pentru supraveghere, filmare, monitorizare, fotografiere în domenii multiple (obiective turistice, măsurători atmosferice, arhitectură, cadastru, publicitate, imobiliare, securitate) şi pentru care, atât costurile cât şi riscul trimiterii unui elicopter cu pilot şi cameraman sunt mult prea ridicate. Avionul este şi ecologic deoarece nu poluează nici chimic şi nici fonic, având un motor electric de 90 W, alimentat de un acumulator ce îi asigură o autonomie de zbor de aproximativ o oră. Imaginile din avion sunt transmise în timp real la sol, putând fi vizionate de la un computer.

În plus, echipa Xprojects a participat şi a obţinut rezultate impresionante la numeroase concursuri: Locul al II-lea, Secţiunea Creaţie Tehnică, la Salonul de Creaţie şi Inventică pentru Tineret Gaudeamus 2011; Robochallenge - etapa naţională 2011; Concurs Sumo Final Frontier 2011; Târgul Naţional de Inventică şi Creaţie - Romexpo, Premiul II. Trei membrii ai echipei au participat deja la multiple concursuri organizate de NASA unde au obţinut multe premii.

” Concursurile au fost extrem de importante pentru mine, fiindcă te ajută sa devii riguros şi muncitor. De multe ori m-am gândit cum ar fi să lucrez ca cercetător la NASA şi sper ca într-o zi să imi pot atinge acest vis", spune Sorina Lupu, studentă în anul I la Universitatea Politehnică Bucureşti şi absolventă a Colegiului Naţional de Informatică Tudor Vianu.

Printre premiile obtinute de Sorina se numara Best Design şi Team Spirit la NASA Great Moonbuggy Race 2008,2009 în Huntsville, Alabama şi Premiul II la NASA Green Aviation Competition.

La doar 300 de km depărtare, în Constanţa, Claudiu Cherciu (acum student în anul III la Automatică şi Calculatoare, tot în cadrul Politehnicii) câştigă în 2008 Marele Premiu la NASA Ames Space Settlement Design Contest, în San Francisco, California, dar şi premiul I la NASA International Space Settlement Design Competition, în Houston, Texas, împreună cu echipa lui de la Colegiul Naţional Mircea cel Bâtrân, coordonată de profesorul Ion Băraru. Acesta speră ca după terminarea facultăţii să lucreze în domeniul care îl pasionează cel mai mult şi anume ROBOTICA, şi de ce nu, chiar la unul dintre sediile NASA. 

Iulia Jivănescu a participat la Space Studies Program organizat de International Space University la NASA Ames Research Center în 2009. Şcoala a reunit astronauţi - precum Buzz Aldrin, care a păşit pe Lună împreună cu Neil Armstrong în 1969, oameni de ştiinţă şi ingineri ce au predat materii în domenii precum astronautică, aplicaţii satelitare, medicină, fizică, drept, business şi management. În 2011 Iulia a participat la stagiul de pregatire în domeniul ştiinţelor selenare la Lunar and Planetary Institute, Houston, unde a analizat prin intermediul teledetectiei diferite cratere din zonele non-polare.  Iulia este membru Space Generation Advisory Council (SGAC) şi angajat al Agentiei Spaţiale Române (ROSA).

Planurile lor sunt mareţe şi nu se limitează doar aici. Anul acesta vor participa la numeroase evenimente de promovare a robotului ce va concura în luna mai la concursul internaţional NASA Lunabotics Mining Competition, la Kennedy Space Center. ”Suntem extrem de onoraţi să fim singura echipă din Europa înscrisă la această competiţie. Sperăm să câştigăm marele premiu. ”, spune Theodor Milian, leaderul echipei Xprojects. Mai mult, tinerii vor participa si la alte concursuri renumite, cum ar fi Robochallenge 2012 (http://www.robochallenge.ro/)  sau Informatrix.

Pentru concursul din acest an de la NASA, cei 20 de studenţi se pregătesc intens încă din luna noiembrie, ei trebuind să construiască un robot autonom, care să excaveze o cantitate cât mai mare de sol selenar în doar 10 minute, trecând şi peste anumite obstacole. Tinerii inventivi folosesc în principal programe, circuite, materiale construite chiar de ei, dar se mândresc şi cu motoarele „made in Romania”. Chiar şi numele echipei denotă patriotism, ei intitulându-se „echipa Coandă” pentru a sublinia faptul că România a avut şi are în continuare oameni de valoare. ”Credem că ni se potriveşte perfect acest nume, şi în plus vrem să arătăm apreciere şi recunoştinţă pentru un adevărat pionier al aeronauticii româneşti, faimos pentru descoperirea efectului Coandă, dar şi pentru minunatele invenţii, cum ar fi motorul cu reacţie.”, afirmă  Laura Manoliu, studentă tot la Politehnică, facultatea de Electronică.

Echipa se consolidează mereu. Noii membrii, aleşi în funcţie de rezultatele lor anterioare şi de gradul de entuziasm şi pricepere pe care îl dovedesc, sunt întâmpinaţi cu braţele deschise. Îşi petrec mult timp în atelier, locul unde se nasc ideile strălucite, se creează roboţii, avioanele, submarinele şi toate celelalte proiecte. Aici se munceşte mult, vorbele puţine, pline de înţelesuri mobilizează membrii. Sfaturile şi părerile celorlalţi sunt foarte preţioase, iar tinerii cercetători au descoperit că fiecare greutate pe care o întâmpină le oferă şansa de a evolua prin înţelegerea ei. ”Atunci când nu reuşim să facem un anumit lucru, domnul profesor Petrişor Pârvu ne îndrumă şi ne ajută. Dorim să îi mulţumim foarte mult pentru că ne împărtăşeşte din experienţa dumnealui şi sperăm ca împreună să reuşim să realizăm un robot care să câştige premiul I”, susţine Marius Dima, student la Aeronautică.

Trebuie menţionat şi faptul că această competiţie are rolul de a implica studenţii în domenii precum  stiinţele exacte, inginerie, matematică iar NASA să beneficieze de concepte viabile şi inovative, care vor fi folosite în construcţia viitorului robot,  în misiunile de pe lună şi de pe Marte.

Echipa este foarte diversă, atât ca vârstă cât şi ca pregatire, dar sunt uniţi de calităţi precum spiritul de echipă, gândire creativă, perspicacitate, ambiţie, seriozitate, disciplină, demnitate şi tenacitate. Unii dintre ei sunt studenţi în anul I la Electronică sau Aeronautică dornici să înveţe de la colegii mai mari din anii 2, 3 sau chiar masteranzi de la Automatică şi Calculatoare, Electronică şi Telecomunicaţii, Medicină, Aeronautică sau Geologie.De aceea pentru concursul de la NASA, ei şi-au impărţit atribuţiile pe 4 domenii de activitate, coordonaţi de domnul profesor Petrişor Pârvu şi de leaderul echipei Theodor Milian astfel: departamentul MEDIA condus de Sorina Lupu (din care fac parte Adina Socaci, Laura Manoliu, Andreea Belu, Jacqueline Chindea, Adrian Petcu şi Adrian Lungu) trebuie să se ocupe cu toate documentele, prezentările şi promovarea cerută de regulament. Departamentul MECANICĂ îndrumat de Marius Dima (din care fac parte Remus Popescu, Cristian Lazăr, Bogdan Ştefănescu, Olivia Mirea), trebuie să realizeze design-ul şi aspectul final al robotului din punctul de vedere al componentelor mecanice şi al stabilităţii.Departamentul ELECTRONICĂ riguros condus de Claudiu Cherciu (din care fac parte Flavius Tîrnăcop, Nelu Ciobanu, Daniel Lăcătuş, Liana Marinescu, Dan Iorga, Cristina Mirea) se ocupă cu programarea şi design-ul componentelor electronice astfel încât robotul să facă faţă cu succes tuturor cerinţelor. Nu în ultimul rând, departamentul de analiză a solului (regolith-ului), condus de Iulia Jivănescu este extrem de important pentru testarea robotului în condiţii cât mai apropiate terenului selenar. Dar sunt de asemenea deschişi la noi colaborări. „Recrutăm tineri pasionaţi de cercetare şi inovare şi care sunt capabili de performanţă în domeniile: robotică, electronică, mecanică, medicină, biotehnologie, nanotehnologie, aeronautică, astronautică”, spune Theodor. Iar cei care doresc să li se alăture pot trimite un CV la office@xprojects.ro.

Comentarii
Echipa românească Xprojects participă la concursul internaţional NASA Lunabotics Mining Competition
2 comentarii
Petrisor Parvu
Concursul Lunabotics Mining Competition 2012 va incepe saptamana viitoare, pe 21 mai 2012, la Kenedy Space Center Visitor Complex si va putea fi urmarit live pe http://www.ustream.tv/nasaedge
15/05/2012 08:59:51 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Laura
Daca veti considera, puteti sa ne sustineti cu un "LIKE" pe pagina de facebook: http://www.facebook.com/lunabotics.romania
Multumim!
21/02/2012 19:55:49 | Îmi place (2) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Tineretului

2 camere

Suprafata utila: 54 mp

65.000 EU

Apartament in Brancoveanu

3 camere

Suprafata utila: 65 mp

73.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul