x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Tricolorii vor inaugura National Arena împotriva lui Messi! Meciul România-Argentina, pe 11 august 2011!

Tricolorii vor inaugura National Arena împotriva lui Messi! Meciul România-Argentina, pe 11 august 2011!

26 Oct 2010   •   00:00
Tricolorii vor inaugura National Arena împotriva lui Messi! Meciul România-Argentina, pe 11 august 2011!
Sursa foto: /Intact Images

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a anunţat, marţi, cu ocazia vizitei efectuate la şantierul unde se construieşte noul stadion naţional, că partida amicală dintre selecţionatele României şi Argentinei, care va inaugura arena, se va disputa în luna august a anului viitor.

"Eu văd zilnic stadionul, îl vizitez zilnic. Tot ce văd la el nu mi se pare extraordinar, văzându-l zinic. Dacă l-aş vedea la două luni, orice evoluţie ar fi spectaculoasă. Se poate compara cu orice stadion din Europa. Este un stadion de 5 stele, de Top Class, poate găzdui orice fel de competiţie. În august va fi meciul cu Argentina şi până atunci, trebuie să facem două simulări până la partida care va umple acest stadion. În august e data meciului cu Argentina, tocmai pentru a-l inaugura", a declarat Sandu.

Oficialul FRF a precizat că numele noii arene va fi stabilit de către reprezentanţii Primăriei Capitalei, existând posibilitatea să preia denumirea unei companii pentru a recupera din banii necesari construcţiei: "Primăria este cea care va decide, mai ales pentru acest stadion, care este extrem de important, ca o uzină, va avea peste 200 de salariaţi. Denumirea? Ideea eu am lansat-o, de a încerca să negocieze cu o mare companie multinaţională sau cu o bancă, pentru a încerca să recupereze din fonduri".

Mircea Sandu a precizat că viitorul stadion va fi singurul pe care echipele româneşti vor putea disputa partidele din Liga Campionilor începând cu sezonul 2013. "UEFA a dat un termen, 2012 sau 2013, până la care în Liga Campionilor să se poată juca numai pe League Stadium, cum este acesta. Noi în ţară nu avem altul. S-a dat o derogare la Cluj, ceva-ceva la Piatra-Neamţ, ceva-ceva la Steaua. Este clar că, dacă vom mai avea echipe din 2013 în Liga Campionilor, probabil vor veni să joace aici. Veţi vedea că Steaua, care are un stadion de 25.000 de locuri, în momentul în care joacă cu marile puteri, Real Madrid, Barcelona sau Chelsea, Liverpool, Arsenal sau Milan, Juventus, Inter, acest stadion se va umple", a mai spus Sandu.

Preşedintele FRF Mircea Sandu a vizitat, marţi, şantierul noului stadion naţional alături de primarul Capitalei, Sorin Oprescu, de selecţionerul Răzvan Lucescu, de directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, şi de acţionarul FC Dinamo, Cristian Borcea.

×