x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Un site exclusivist le propune urâţilor să facă copii frumoşi

Un site exclusivist le propune urâţilor să facă copii frumoşi

27 Iul 2010   •   00:00

Un site internet de întâlniri, care reuneşte doar oameni “frumoşi”, a lansat un forum pentru a favoriza naşterea unor copii drăguţi, graţie unor donatori de spermă şi ovule aleşi pe sprânceană. Serviciul este deschis “urâţilor”, arată organizatorii. Foarte criticat de internauţii care văd în această iniţiativă premisele unui “narcisism exagerat”, proiectul a fost lansat în iunie de BeautifulPeople.com, arată AFP, citat de Agerpres.



Site-ul, creat în 2002 în Danemarca, se adresează “oamenilor frumoşi”. Pentru a fi acceptat, candidaţii la recunoaşterea frumuseţii trebuie să trimită câte o fotografie care trebuie aprobată de membri. Circa 600 000 de persoane din 190 ţări plătesc ca să existe în această comunitate virtuală fără inhibiţii. Site-ul chiar a dat afară acum câteva săptămâni în jur de 5 000 de membri, consideraţi prea “urâţi” de ceilalţi internauţi, pentru că luaseră în greutate.

Prezentat ca o soluţie de bun simţ pentru părinţii care se tem că vor avea copii nu prea reuşiţi, noul Fertility Forum este şi o “cauză nobilă pentru cei cărora le este greu să procreeze”, a declarat AFP directorul general al site-ului, Greg Hodge, un englez frumos care locuieşte la Los Angeles. “Cuplurile şi celibatarii care nu pot procrea au acces la forumul Fertility, indiferent dacă sunt frumoşi sau urâţi. Donatorii de spermă şi ovule sunt membri ai site-ului, prin urmare sunt oameni frumoşi care au trecut testele de selecţie”, a adăugat el. “La început am ezitat să lansăm oferta şi urâţilor”, spune fondatorul site-ului, Robert Hintze, un frumos danez cu ochi albaştri. “Dar toţi, chiar şi oamenii mai urâţi, vor să aibă copii drăguţi şi nu putem fi egoişti”, afirmă el.

Greg Hodge precizează că cererea de donatori frumoşi a fost imediat foarte mare. “Este un site unde donatorii seamană cu Brad Pitt, George Clooney şi Angelina Jolie, prin urmare succesul este de înţeles”, spune el.

Richard Paulson, care conduce secţia de endocrinologie - reproducere şi infertilitate - de la Universitatea California de Sud, consideră că forumul Fertility “nu este periculos sau ameninţător”, ci numai “amuzant”. “Să-ţi alege partenerul, fie pentru a te căsători, fie pentru a avea copii, folosind informaţiile online de pe un site web este, cel mult o naivitate”, apreciază el.

×
Subiecte în articol: lumea