x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O asociaţie cere SUA să evacueze câinii şi pisicile din Egipt

O asociaţie cere SUA să evacueze câinii şi pisicile din Egipt

05 Feb 2011   •   11:17

Asociaţia pentru apărarea animalelor PETA a cerut Washingtonului să evacueze din Egipt câinii şi pisicile domestice, odată cu stăpânii lor, care fug de confruntările din această ţară.
  
Departamentul de Stat, care a evacuat deja 2.400 de cetăţeni americani, refuză să ia în grijă animalele şi îi trimite pe proprietari către companiile aeriene.
  
"Protecţia animalelor este o valoare profund înrădăcinată în societatea americană, iar companionii dragi persoanelor evacuate vor fi, evident, o sursă de reconfortare în această perioadă terifiantă", afirmă, într-o scrisoare adresată secretarului de Stat Hillary Clinton, Daphna Nachminovitch, vicepreşedinte al asociaţiei internaţionale.
  
PETA (The People for the Ethical Treatment of Animals) aminteşte că mii de animale au murit odată cu trecerea uraganului Katrina pe coasta de sud a Statelor Unite, în 2005.

×