x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vasile Marica, acuzat că a primit şpagă 20.000 de dolari

Vasile Marica, acuzat că a primit şpagă 20.000 de dolari

14 Feb 2011   •   08:43
Vasile Marica, acuzat că a primit şpagă 20.000 de dolari
Sursa foto: Christian Silva /Jurnalul National

O atenţie de 20.000 de dolari este suma cu care o inspectoare vamală şi-ar fi cumpărat postul în urmă cu câţiva ani. Aceasta este declaraţia unor surse din interiorul sistemului vamal, care precizează că banii au ajuns la actualul lider al Sed Lex, Vasile Marica.

Femeia, proprietara unei vile de patru etaje în comuna Ghermăneşti, confirmă plata, despre care spune că a fost făcută de fostul soţ, anunţă realitatea.net.

"Nu mi-a dat nimeni niciun ban. Ducu este bărbatul, într-adevăr, dar eu n-o cunosc pe ea. N-am văzut-o niciodată. Pe Ducu-l cunosc, într-adevăr. Am încercat, sindicatul, să înfiinţăm o firmă împreună. Nu mi-a dat niciodată niciun ban. Şi cu asta basta. N-a mers firma respectivă. Am închis-o şi i-am dat-o lui. Şi cu asta, basta. Nu m-a ajutat el cu nimic şi cu nimeni", a declarat Vasile Marica, preşedintele sindicatului Sed Lex.

Numele lui Vasile Marica a mai fost vehiculat zilele trecute în cazul scandalului şpăgilor din vamă."Domnul Marica este un şurub esenţial al maşinăriei diabolice de acoperire a evaziunii fiscale, fiind veriga de legătură dintre PNL şi celelalte grupuri de interese din cadrul Autorităţii vamale, iar preşedintele Băsescu, anul trecut, la întâlnirea cu liderii confederaţiilor sindicale i-a rugat pe aceştia să transmită domnului Marica că patronează un sindicat care gestionează contrabanda şi evaziunea fiscală", a precizat Vasile Lincu, preşedintele Pro Lex.

"Cum îţi permiţi să spui că dau bani la presă. Şi o pui pe mama să stea la televizor să plângă pentru că mă acuză cineva. Nu ţi-e jenă (...)", a replicat Vasile Marica.

×