x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Filmul revoluţiei – Daneliuc sau Coppola?

Filmul revoluţiei – Daneliuc sau Coppola?

de Andrei Stoicu    |    11 Mar 2010   •   00:00
Filmul revoluţiei – Daneliuc sau Coppola?
Sursa foto: Victor Stroe/Jurnalul Naţional

Mircea Daneliuc (foto) - regizorul a cărui filmografie îl plasa în categoria subţire a "necompromişilor" din cinematografia românească - părea îndreptăţit în primăvara lui 1990 la mari proiecte.

Într-un interviu apărut în ziarul Adevărul a vorbit despre viitoarele sale filme în contextul evoluţiei cinematografiei naţionale. Visa, printre altele, la un film despre revoluţia română. Neobişnuitele sale evenimente păreau însă atunci să-l inspire şi pe regizorul american Francis Ford Coppola.

Iată câteva dintre reflecţiile de atunci ale lui Daneliuc care după 20 de ani se dovedesc a fi triste profeţii: "Cel mai important film politic ce s-ar întrezări azi este filmul revoluţiei. Vă mărturisesc că aş avea un mare orgoliu dacă aş putea să mă aventurez într-o asemenea investigaţie. Nenorocirea este că în momentul de faţă nu am datele exacte. Şi nu cred că prea mulţi oameni se pot lăuda cu o informaţie completă în această privinţă. (...)

Am o informaţie (nu ştiu cât de exactă, nu ştiu cât de adevărată) că Francis Ford Coppola s-ar pregăti pentru o producţie în acest sens. Mă întreb ce o să spună, cât o să înţeleagă el despre acest eveniment, când nu îl înţelegem noi".

N-a "spus" nimic nici unul. Căci după 20 de ani, cu dovezi explicite, evenimentul "revoluţiei" nu l-a înţeles nimeni.

×
Subiecte în articol: acum 20 de ani