"Ne-am deplasat la secţia specială nr. 97 din Rovinari în jurul orei 16:30. Am votat aşa cum ni s-a spus, iar la final urma să primim 40 de lei pentru votul dat. În schimb, ni s-a dat 10 lei, pentru ca tot ei în final să ne ameninţe că dacă mai comentăm cheamă Poliţia. Am sesizat-o eu!", a explicat gorjeanul.
AUDIERI PENTRU FRAUDE ŞI INCIDENTE ELECTORALE
Conform purtătorului de cuvânt al IJP Gorj, Daniel Tică, incidente de acest gen au fost foarte multe, urmând ca în zilele următoare să le centralizeze şi să dea publicităţii: "Au fost audiate zeci de persoane privind şi fraude, şi incidentele electorale", a declarat acesta. În Gorj, Mircea Geoană a fost cel care a înregistrat cel mai bun scor. Potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Judeţean Gorj, după numărătoarea voturilor de la 309 secţii din cele 388 existente, Mircea Geoană a înregistrat 36,78%, urmat de Traian Băsescu, cu 30,30%, şi de Crin Antonescu, cu 18,52%. Prezenţa la alegerile prezidenţiale a fost de 59,3%, mai mare decât cea înregistrată pentru referendum, unde a fost de 56,77%. BEJ a mai comunicat că 89,8% dintre gorjeni au spus DA pentru reducerea numărului de parlamentari, iar pentru Parlament Unicameral - 78,66%.

O nouă afacere înfloreşte pe timp de criză: incendierea caselor, mai ales a celor vechi, aflate în zone centrale ale Bucureştiului. Numai anul trecut au fost înregistrate 43 de incendii pe zi. Din acestea, 38% la locuinţe particulare, în special case vechi de patrimoniu! Ca şi în cazul demolărilor, incendierea monumentelor se produce adesea intenţionat. Şi asta pentru că nu mai e nevoie de avize peste avize pentru eliberarea terenului. Prejudiciile aduse patrimoniului cultural sunt ireparabile. Incendiile au distrus în ţară, parţial sau total, în jur de 550 de lăcaşe de cult. Primăriile de sector nu văd fenomenul de flăcări, iar din raportul pompierilor, oamenii străzii aciuaţi prin aceste case par să fie veşnicii vinovaţi. În timp ce indolenţa autorităţilor distruge valorile, case vechi de pe Calea Moşilor, Vasile Lascăr sau Pache Protopopescu au dispărut în incendii cu autori necunoscuţi. A apărut astfel o nouă specie periculoasă – piromanul imobiliar.
De ziua copilului tău "lasă grijile deoparte, ne ocupăm noi de tot!", ne asigură pe site o firmă cunoscută de fast-food. Oare tot ei îi duc pe copii la doctor după ce le-au consumat produsele?
Nu ştiu de ce în România orice lucru - de la ceva banal până la unul de importanţă naţională - nu se poate rezolva până nu treci puţin prin furcile Iadului. Oare unde sunt vremurile de altădată, când clientul nostru era, chipurile, şi stăpânul nostru?
Criticul literar şi eseistul Angelo Mitchievici a prefaţat actuala ediţie a "Nopţii de Sânziene", din colecţia Biblioteca pentru toţi. Ne-a răspuns la câteva întrebări legate de opera lui Mircea Eliade.
+ Misterul ursitei şi al fatalităţii
08 FEB 10 / Biblioteca pentru toţi
+ Dincolo de timp, prin păduri interzise...
09 FEB 10 / Biblioteca pentru toţi


Bucuresti


















