Cu aproximativ o oră înainte de afişarea rezultatelor sondajelor, curtea sediului PD-L era mult mai animată decât la primul tur de scrutin. Susţinătorii pedelişti şi peneţecedişti erau pe poziţii. Unii veniseră cu portavoce, alţii cu steguleţe, steaguri găurite, pancarte şi chiar plăcintă cu mere pusă la sacoşă special de la Bacău pentru preşedinte, să trăiască!
Dacă la început feţele tuturor trădau îngrijorarea, pe măsură ce se apropia ora 21:00 părea că tot mai mulţi dintre pedelişti încep să se relaxeze. Discuţiile importante se purtau fie la telefon cu o mână peste gură, fie faţă în faţă cu interlocutorul, dar pe şoptite. Pe holurile din Modrogan se auzea următorul tip de convorbiri: "Tati, suntem aproape, aproape, la cât închideţi voi?" sau "Aşa ar fi corect să dea televiziunile, 50%-50%", "Mâine seară discutăm după numărătoare, acum nu discut nimic", "E bine că e la un procent diferenţă!", "Care dom'nle un procent diferenţă, că sunt trei procente?!" "Staţi mă, că mai e juma' de oră".
Ceva mai încolo un fel de cioban, după vestimentaţie, mănâncă pâine cu salam, impasibil la durerea comună. În jur de 8:30 apare Theodor Stolojan care explică: "Ei au 51%, dar fără străinătate, noi avem 50%-50%. Suntem bine". În urma lui apare unul care începe să ţipe: "Câştigăm, câştigăm!". Câţiva i-au zâmbit "de pamplezir". Afară în curte un el şi o ea îmbrăcaţi în costume populare au captat atenţia tuturor televiziunilor şi fac frumos, doi la stânga, doi la dreapta. În timp ce învârte fata, iubitorul de folclor urlă ca la horă-n sat: "Bă-ses-cu, Bă-ses-cu".
ÎNTREBĂRI, BUCURII, INCERTITUDINI
Cei dinăuntru afirmă că au câştigat, alţii se întreabă, cei de-afară se bucură, dar nici ei nu ştiu prea bine dacă au de ce. Eu aş avea o singură întrebare, dar n-am pe cine să întreb. Mă roade să ştiu ce vor pedeliştii să-i dea lui Geoană. Deşi am ascultat de zeci de ori melodia din difuzoare, încă nu m-am lămurit: "Când Geoană merge pe stradă/ Şi turma vine după el rânjind/ Şi toată plata este gata da/ Şi lui nu-i pasă de nimic/ Şi pot să spun cu înfrigurare/ Mă trece un gând acum terifiant/ Dacă îl mai vad o dată pe Geoană io/ îmi iau un zbor spre Amsterdam/ Dă-i la bot lui Geoană/ Bot lui Geoană/ Dă-i la bot lui Geoană până face poc".
Traian Băsescu îşi face apariţia la 20:40 şi urcă ţintă la etaj, însoţit de liderii de partid. Zâmbeşte şi dă semne că totul e în regulă. La fel şi doamna Udrea e toată un zâmbet. Discuţiile au aceeaşi temă, toţi înjură televiziunile mogulilor care n-or să zică adevăru' adevărat, ăla că scorul e jumi-juma. Cu mogulii au treabă şi nişte susţinători care discută despre "una de la presă" care a fost acuzată că i-a băgat cuiva microfonul în nas. Interlocutorul mai ştie şi el "una d'asta", conchide nervos şi se uită urât la mine: "Nişte scroafe!".
Mă fac mai mică şi îmi găsesc de lucru cu o analiză pe text la strofele hitului din Modrogan: "M-am trezit în ziua de votare/ că Antonescu este Geoană fan/ Şi acum ştiu pe cine pun ştampila/ cu siguranţă pun pe marinar!/ Să i-o dăm lui Geoană,/ să i-o dăm lui Geoană/ să i-o dăm în bot/ că nu o să-l votăm deloc/ Lui Geoană să nu-i daţi vot/ sigur e complot/ că de ţară-l doare-n cot/ Lui Geoană să i-o dăm". Hitul este întrerupt de coborârea lui Băsescu în mijlocului poporului: "Am învins!". Poporul se bucură deşi la plecare, unii se întrebau pe la porţi: "Chiar am câştigat?". Nu mai durează mult şi se taie lumina. Şi îi ţine puţin pe întuneric pe pedelişti în sediu cu tot cu Băsescu.
Au trecut patru luni de când Stelian Caşcaval a fost omorât pe trecerea de pietoni de un şofer grăbit. De atunci, familia sa încearcă să lupte cu un sistem birocratic, croit pe modelul pânzei de paianjen, pentru a i se face dreptate. Timp de patru luni ancheta a stagnat, deoarece nu a fost finalizat raportul de necropsie.
Săptămâna premergătoare comemorării dramaticelor evenimente din 19-20 martie 1990 de la Tîrgu-Mureş s-a transformat într-un prilej pentru diverşi nechemaţi, vorbitori de serviciu pe la diverse televiziuni, să-şi dea cu părerea şi, ceea ce e mai rău, de continuarea unui şir de mizerabile manipulări, interne şi internaţionale, care de două decenii urmăresc culpabilizarea exclusivă a românilor pentru ce s-a întâmplat atunci.
Acum vreo doi ani, am găsit întâmplător pe o terasă din Sibiu un fost deportat în Transnistria, ţigan corturar. M-a dus în comunitatea lui şi a rezultat un reportaj halucinant despre cei duşi cu forţa din ordinul mareşalului Ion Antonescu peste Bug. Mi-au relatat inclusiv despre cazuri de canibalism la care se ajunsese din cauza foametei. Săptămâna trecută am ajuns iarăşi printre ţiganii din satele judeţului Sibiu.
Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. [...]


Bucuresti













Sa invingi mogulii si o majoritate de 73% spune totul.
Bravo BASE!
Deseara o sa ma uit la ANTENA 3 ,merita !
Pe aceasta cale ii multumesc lui GADEA ,CIUVICA,CIUTACU SI FIREA ca m-au facut sa-l votez pe BASESCU.