27 martie 2008. Bucureşti. Accident. Cauzele se vor stivui în pagini îndosariate prin arhive. Vinovăţiile vor fi fost cercetate şi judecate în instanţe. În timp, panaceul uitării va oferi linişte şi va curaţa conştiinţe. Cotidianul nostru va avea alte centre de interes, eliminându-ne din situaţia noastră de părtaşi involuntari.
Am fost acolo. Eram poliţiştii, prea ocupaţi cu fluierele în fluidizarea culoarului oficial al coloanei primului-ministru, eram echipa de filmare, reacţionând profesionist la înregistrarea senzaţionalului, eram spiritul civic al celor prezenţi, amorţit de traiul unei democraţii a obligaţiei şi mai puţin a dreptului. În toate aceste ipostaze am renunţat, am clacat.
Un om a murit sub privirile noastre, atunci când avea nevoie de oameni, să-lajute să-şi continue drumul. Am fost cu toţii acolo, trecători prin culoarul oficial al ruşinii noastre.

Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. Acceptă propunerea unui interviu cu bucuria de-a putea vorbi limba natală.
Cu bugetul in piuneze fara bani pentru pensii si salariile bugetarilor, Cabinetul Boc alege calea investitiilor publice scumpe, aiuritoare si inutile de genul noului sediul al Serviciului de Protectie si Paza (SPP) pentru care a alocat numai putin de 136 milioane lei (32 milioane euro), scrie cotidianul Financiarul.
Dispariţia Mihaelei e foarte diferită, altfel decât celelalte plecări care au săpat adânc în durerea noastră de generaţie. Mi-a dat certitudinea "că numai ea, iubirea, se leagăna fluturând deasupra marginii Universului" şi că uneori oamenii pot fi perfecţi în sentimentele lor şi că timpul, sistemele, cuvintele încep să cadă din înţelesurile lor şi noi rămânem cei adevăraţi.


Bucuresti


















