3/02/2010
Într-o scrisoare adresată marţi Patriarhului Daniel, Liga Scriitorilor din România îşi exprimă speranţa că propunerea "va găsi ecoul cuvenit la Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, pentru a-l aşeza pe Mihai Eminescu la locul cuvenit în calendarul Sfinţilor Ortodocşi Români". Potrivit reprezentanţilor Ligii, Eminescu merită canonizat din mai multe motive, printre care se numără şi faptul că din cele 46 de volume cu aproximativ 14.000 de file scrise de poet şi aflate la Academia Română "răzbate spiritul naţional-ortodox".
"Mihai Eminescu se trage dintr-o familie ortodoxă, căminarul Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, provenea dintr-o familie de ţărani români-ortodocşi din nordul Moldovei şi Raluca Eminovici, mama poetului, născută Jurascu, era ortodoxă", se arată în solicitare. De asemenea, în scrisoare s-a precizat că Mihai Eminescu a urmat, între anii 1858-1860, Şcoala Primară National Hauptschule (Şcoala Primară Ortodoxă Orientală) din Cernăuţi şi că autorul a scris multe poezii cu temă religioasă. Liga Scriitorilor din România are sediul la Cluj-Napoca şi numără peste 300 de membri. (C.S.)
Pentru procurorul Vasile Pavel, de la Parchetul Tribunalului Bacău, arestarea şi trimiterea lui Nicolae Ţigaret în judecată, pentru omor calificat şi tentativă la omor deosebit de grav, au marcat un salt consistent în carieră. A sărit pe scara ierarhică până pe treapta de sus: procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Acum, dosarul instrumentat cu patimă de procurorul Vasile Pavel a devenit un... rebut al justiţiei. Inculpatul lui a fost achitat, succesiv, de trei instanţe de judecată, inclusiv Curtea Supremă. Iar ambiţiosul acuzator îi datorează unui nevinovat fix: un an, o lună, o săptămână şi o zi din viaţă. Adică perioada în care l-a lipsit de libertate. Pentru asta, Nicolae Ţigaret va cere acum, în instanţă, socoteală statului român. Dar pentru faptul că a construit un dosar din probe măsluite, exercitându-şi profesia cu rea credinţă, îi cerem noi socoteală procurorului Vasile Pavel. Exemplul pe care vi-l relatăm este o pildă despre cum nu trebuie făcută o anchetă şi despre ce nu ar trebui să facă niciodată un procuror.
Dumnezeu prin puterea Lui a pus în "raniţa" fiecăruia dintre noi "bastonul" idealului de perfecţiune. Pentru a desăvârşi această poruncă nescrisă, noi trebuie doar să alegem cele bune şi drepte şi să adoptăm principiile de viaţă care să ţină viu în trupul şi sufletul nostru chipul Lui.
În "Marele singuratic", Marin Preda revine la biografia personajului Niculae Moromete, pe care-l conturase deja de la primul volum al "Moromeţilor", înfăţişându-i tinereţea şi iubirea târzie. Este, până la un punct, un roman recuperativ şi sintetic.


Bucuresti
























"răzbate spiritul naţional-ortodox"---- prin ce?oare prin poezia "SPOVEDANIE".....foarte urit din partea lui !!!
Daca o s aconstruiesti si tu 52 de biserici asa cum a facut Stefan, care cunostea slujbele bisericesti mai bine decat multi preoti, atunci poti pitae spune despre el asa ceva.
Stii tu dl horia, cum a fost el placut in fata lui Dumnezeu?
“Cel ce nu-i vrednic să cârmuiască noroade
şi cel ce nu-i vrednic, la vreme de primejdie să se pună jertfă pentru aproapele şi pentru ţară
e cel din urmă mişel.”
si recomand sa ascultati o lestie de istorie....******agnos***/blog/2008/04/15/o-lectie-de-istorie-cu-parintele-calistrat-chifan-de-la-barnova/
Sa ne fie rusine ca nu suntem in stare sa ne cinstim asa cum se cuvine inaintasii.
Dumnezeu sa binecuvinteze Biserica Ortodoxa Romana pentru aceasta nobila lucrare!
Doamne ajuta poporul roman sa-si regaseasca identitatea nationala, adesea pusa la indoiala, sau chiar calcata-n picioare, prin IN SFIRSIT Inaltarea celui mai de pret giuvaier al sau, la rangul Sfinteniei cea de mult asteptata!
Amin.
Celor care scuipa si din ingoranta crasa arunca piatra, o sa le dea Dumnezeu dupa suflet...Asa sa ne ajute Dumnezeu!Amin