Editura Trei a avut iniţiativa să ceară unui număr de 17 scriitori autohtoni texte cu valenţe erotice. Rezultatul s-a concretizat in prima antologie de povestiri erotice de la noi din ţară.

"Poveşti erotice romăneşti" este numele celui mai original titlu al colecţiei Eroscop: cei mai cunoscuţi scriitori romăni au fost invitaţi să publice un text inedit cu tematică erotică. Căt de departe au mers ei? Căt de indrăzneţe sunt prozele? Mai există tabuuri erotice in limba romănă?


PUŢINÃ... ISTORIE. "Aproape fiecare poveste din carte işi are istorioara ei: textul Doinei Ruşti, primul primit, a fost considerat drept inceputul norocos al volumului", spune Magdalena Mărculescu, coordonatoarea Colecţiei Eroscop. "Ştefan Agopian s-a decis să participe la acest volum in urma unei revelaţii. Cel puţin aşa mi-a povestit Simona Kessler - agenta literară care a mediat contactul cu căţiva autori ai volumului - intr-o bună dimineaţă, cănd ne-a anunţat incendiarul titlu al prozei pe care Agopian avea să o scrie. Proză a cărei predare a fost impinsă pănă in ultimele clipe de apariţie a volumului; plăcerea lecturii a anulat repede insă anxietatea pe care o prilejuise aşteptarea. In jurul lui Ioan Groşan s-a constituit o adevărată agenţie de pariuri, căţiva dintre colegii de breaslă susţinănd că «nu o să ne dea» niciodată o proză erotică. Pe ultima sută de metri am primit o splendidă poveste despre amor şi comunism. Povestea Ceciliei Ştefănescu este in acelaşi timp ingenuă şi şocantă. Emil Brumaru, vestitul erotolog in versuri, s-a dedat admirabil la stihurile in proză. Din ţinuturile reci şi aparent frigide ale nordului, Filip Florian ne propune o poveste in care mocneşte senzualitatea. Matei Florian, in schimb, adoptă un alt ton: in proza lui, aparent reţinută, se dezlănţuie imagistica fabulatorie a fantasmei şi dorinţei. Aldu-lescu creează un fel de cosmogonie a pasiunii, in care instinctul erotic işi intensifică sălbăticia treptat şi neaşteptat, culminănd in dezmăţ. Lucian Dan Teodorovici, Radu Pavel Gheo, Claudia Golea, Dan-Silviu Boerescu şi Marius Chivu articulează noi tipuri de scenarii erotice. Pe Florin Iaru şi pe Cezar Paul Bădescu ii citeşti cu sufletul la gură. Căt despre Dan Sociu şi Ionuţ Chiva, ei semnează, indiscutabil, textele cele mai «hard» ale acestui volum", este de părere Magdalena Mărculescu.

Pentru a vă deschide pofta pentru lectură, am ales căteva fragmente din antologie. Din păcate, din considerente de spaţiu - numai două. O selecţie mai amplă o puteţi găsi pe site-ul www.jurnalul.ro.


CLAUDIA GOLEA, "SANCTUAR". "Eram căt se poate de cool, căci aveam in jurul nostru o sumedenie de homosexuali, transsexuali, parasexuali sau sexsexuali care, in Regatul Majestăţii Sale Rama al IX-lea, colcăie la propriu, fie că sunt localnici sau importaţi. Dintre aceştia din urmă, britanicii precum Charles par să deţină un imbatabil record. Căt despre Charles, el nu era un homo, ci doar şi-o sugea şi el cu alţi tipi aşa cum o face orice brit care se respectă. Cool, aşadar. Pănă aici. Pănă la vacanţa noastră pe care fantezia mea o plasase atăt de comod pe romantica Koh Chang, la adăpost de turiştii occidentali şi homosexualii din Bangkok, Reginele, faggot-urile, gatoey-ii din campusul ăsta sfărşit de lume. Nu, nu puteam fi acuzată de homofobie, mulţi gay chiar imi plăceau - pe bune - , dar nu mi se putea cere să renunţ la chiar toate drepturile mele."


DOINA RUŞTI, "TĂŢE". "Ajunşi in dormitorul Sabinei ar fi vrut amăndoi să renunţe, el n-avea nici un chef să se dezbrace, iar ei ii dispăruse dorinţa. Insă era prea tărziu, căci ajunseseră lăngă patul intins ca o părtie de Crăciun. Lumina veiozei cădea pe un şold al fetei, ca un puişor crescut pe neaşteptate. Sărutul de lăngă pat le aduse amăndurora un car de gănduri care se mişcau intr-o viteză nebună. El voia să se concentreze pe chestiunea importantă: să nu-i scape vreun loc neatins, inainte de a se prăvăli peste patul alb. Dar in acelaşi timp voia să se uite in jur, să vadă, să observe, mai ales un tablou care se afla atărnat chiar deasupra patului, o pată portocalie, care il tot făcea să-şi indrepte privirea spre ea, pentru că in mijlocul globului, ca in sufletul unor flăcări, se zăreau siluete, oameni imbrăţişaţi, femei sau bărbaţi de sticlă aurie."

Autorii...

Ştefan Agopian

Oglinzi, pizdă şi azotat de argint

In vara lui ’68 am intălnit-o pe fosta mea iubită intămplător, pe stradă. Ruşii tocmai invadaseră Cehoslovacia şi nici mie nu-mi mergea prea bine. Repetam anul doi la Facultatea de Chimie, de unde mă aşteptam să fiu dat afară din cauza absenţelor. Şi incercam să devin scriitor profesionist. Ea mi-o luase binişor inainte. Era de căţiva ani buni curvă profesionistă. Făcea parte dintr-o reţea specializată pe cetăţeni străini. Fetele aveau in spate Securitatea, care le indruma şi apăra, nici un peşte nu-i tulburase viaţa fostei mele iubite. Nu mi-a ascuns nici o clipă ce face şi m-a invitat la ea. Avea o garsonieră in Vatra Luminoasă, destul de cochetă şi plină de lucruri scumpe. Mi-a dat să beau nişte coniac şi mi-a făcut o cafea. Pe vremea aia fumam Virginia, aşa că am băut şi am fumat. A fumat şi ea, a băut cafea şi pe urmă s-a dezbrăcat in pielea goală şi s-a plimbat prin faţa mea. Am privit-o şi m-am găndit la fetiţa de nouă ani care scosese limba la mine.

A spus:
— In vara aia te-am iubit ca o nebună!
— Şi eu, am spus.
Pe urmă m-a intrebat dacă vreau să ne futem.
Voiam, dar am spus că nu vreau.
— Bine, a spus ea.
Şi-a pus chiloţii, s-a apropiat de mine şi m-a sărutat pe obraz. Eu i-am măngăiat ţăţele pănă cănd mameloanele au ieşit curioase la iveală.
— Să ştii că am o pizdă superbă, a spus.
Nu i-am răspuns şi ea şi-a retras ţăţele din măinile mele, şi-a aprins o ţigară şi s-a aşezat pe un taburet. M-a privit in tăcere şi pe urmă m-a intrebat cu ce mă ocup. I-am spus că sunt student, dar că in curănd n-o să mai fiu.
— Iţi pare rău?, m-a intrebat.
Am minţit-o spunăndu-i că nu. Voiam să ajung scriitor şi mă săturasem de chimie. Era o minciună numai pe jumătate. A scuturat scrumul de la ţigară in palma făcută căuş şi a intrebat din nou:
— Eşti sigur că nu vrei să ne futem?
Nu eram deloc sigur, dar am clătinat din cap in semn că nu.
— Poate că e mai bine aşa, a spus.

Radu Aldulescu

Vănătoarea de ingeri

Atingerea celor două capete, a părului cu luciu tăciunos şi catifelat, il făcu să se vadă cu o clipă mai devreme in cealaltă cameră, intr-un apogeu triumfător al serii descinzănd in noaptea care tocmai incepea pe dormeza desfundată, cu arcuri rupte şi pe podeaua de pămănt acoperită cu preşuri prin care se simţea răceala pămăntului. Işi simţea sexul uriaş stănd să irupă prin pantalonii strămţi şi dintr-o dată puternic şi liber, culcănd totul la pămănt in cale… Lenţi mişcă uşor umărul Doinei, care aţipise cu obrazul pe pulpa lui Robert şi gemea uşor cu nările fremătănde, adulmecănd visul de lapte şi miere al umflăturii şliţului, şi haide, haide odată, şoptea precipitată de nerăbdare. (...)
Goliciunea zveltă a Lenţicăi, cu săni mici, erecţi, prevestea agilitatea şi neindurarea unui luptător adolescent, mototolind cămaşa in pumn şi aruncănd-o peste cei doi, ca o provocare mută, teribilă.

Dan-Silviu Boerescu

Lacrima lui Ovidiu

Plăcerea se prelungeşte epuizant, mă stoarce de fiecare picătură de energie. Femeia asta rudimentară ştie. Fiecare amant e un soldat, am mai spus-o. Lupta mea se dă noapte de noapte intr-o cumplită, dar excitantă deriziune. Fac lucruri pe care lupanarele romane nu mi le desluşiseră vreodată. Nici templul din Velia, inchinat falusurilor sacre. Iubirea e covărşită de spaime ingrozitoare. Ce vrea să-mi facă sclava dacă ar putea pune pe fugă cel mai aprig centurion. Dar un armăsar nu se grăbeşte niciodată, decăt dacă trebuie să prindă din urmă un alt armăsar. La fel de excitat ca el, cu sexul invărtoşat dureros. Femeia dacă imi presară ierburi ciudate pe falus, apoi mi-l presează in palma-i aspră, bătătorită de muncă, pănă cănd laptele de taur ţăşneşte din mine in valuri. (...) Picăturile de vin se scurg insinuant, imbibănd blănurile cu ambrozie. Ne tăvălim pe ele infrănţi de noapte. Aproape că uit.

Emil Brumaru

Uite ce flexibilă sunt, băi!

Se inchegase o odaie luminoasă, mobilată divin de razele late de soare, supravegheată de arhanghelii inaltei olfacţii, o cameră innobilată de două făpturi nepermis de indrăgostite una de alta… sălbatice, zgubilitice, infiorate că trăiesc, că trăiesc, că trăiesc… jubilănd de frenezia trupurilor libere, străbătute de reţelele dense de nervi, amanţi imbrăţişaţi intr-o incleştare pulverizantă… sau o contopire severă a sufletelor… ca o rugăciune laică… un amor ca in romanţurile medievale, naive, vechi, destrămate pe jumătate, terminate, ruinate in proză… imposibil de descris, ci doar, nostalgic, de căntat… de ingănat… de fredonat… de acompaniat cu acordeonul cu trei sute de başi sau cu muzicuţa cu butoane, cu chitara… spre inserat, pe o verandă pustie, devastată de tsunami…

Ionuţ Chiva

Meschinărie

Ea a trecut pe hol spre W.C. Iţi stinseseşi ţigara, dar te-ai uitat in jur agitat. Ai stat. ţi-ai mai aprins una. Apoi ai stins-o la jumătate şi ai intrat in W.C.-ul tipelor. Se spăla pe măini. A tresărit şi te-a privit prin oglindă. Apoi a părut că işi revine, se inmoaie puţin şi ochii albaştri i s-au inchis la culoare. Era nefiresc de gravă cumva, ţi s-a părut. Cum stătea aplecată uşor, te-ai lipit de fundul ei şi i-ai măngăiat şoldurile. Era incă crispată, i-era frică. Te-ai aplecat puţin şi ai inceput să-i urci palma incet peste pulpe, apoi puţin mai sus ridicăndu-i rochia. Ea rămăsese nemişcată, apa curgea. Se inmuia uşor. Ai găsit-o umedă totuşi, se simţea chiar şi prin ciorapii destul de groşi, genul opac, de toamnă. Erau roşii. Ai inceput s-o freci incet, foarte blănd, voiai să fii foarte blănd in timp ce i-ai acoperit buzele cu cealaltă palmă şi ea ţi-a luat uşor un deget in gură. Apoi i-ai tras ciorapii şi chiloţii jos şi ea a ingheţat. Incercănd să-ţi spună "nu, nu acum" sau aşa ceva, nu se inţelegea prea bine pentru că era mai degrabă un fel de mormăit jos. Ai intrat uşor şi ai inceput să pompezi destul de susţinut (in definitiv, nu eraţi in patul conjugal).
Nu ştiu nici pănă azi dacă a terminat şi ea sau nu. Nu-mi dau seama căt a ţinut chestia, nu ştiu căt de frică i-a fost. Avea pielea măslinie, faţa mongoloidă (cu genu’ ăla de pomeţi f. frumoşi), ochii albaştri şi părul albăstrui, negru-albăstrui. Cel mai mult imi plăceau buzele, erau moi, n-aveau fermitate. ţăţe cam lăsate şi nu purta sutien.
Apa curgea şi curgea şi eu pompam cu dinţii strănşi şi cu palma pe gura ei, frămăntăndu-i şoldurile. Şoldurile cădeau largi sub o talie şi de fapt o parte superioară a corpului, foarte fragile, miniaturale. O chema Emilia, un nume imposibil. O chema Ema. Bănuiesc că o cheamă Emilia.

Marius Chivu

Amfiteatrul la amiază

Avea degete subţiri şi scria cu stănga. Se miră că acest detaliu nu-i atrăsese atenţia mai devreme. Ii privi atent mişcarea incheieturii desenănd foarte clar, peste suprafaţa velină a hărtiei pe care abia o atingea, forme rotunde, tot mai rotunde, forme deasupra cărora aşeza mici semne ca nişte coroniţe drept premiu pentru obedienţa lor. Cănd se opreau din scris, degetele frecau uşor pixul ţinăndu-l cabrat, gata pentru următoarea cursă hieroglifică. Şi vărful pixului se avănta săltănd, gonind, incordăndu-se pe suprafaţa hărtiei pe care, in urma lui, lăsa dăre umede şi negre. Măna se opri din nou pe greabănul pixului şi măna cealaltă, dreapta, netezi cu vărful degetelor hărtia tropăită, in timp ce seminaristul, strecurat discret pe foaie, se intinse peste literele negre, uriaşe, ca pe un covor cu desen indescifrabil, şi aştepta degetele fetei …

Filip Florian

Vrăjitoriile din insula Sylt

Pe limba de nisip, in colonia de foci, statuile nu şi-au mai amintit că sunt verzi şi lungi de cinci-şase metri, au uitat că sunt statui. Se simţeau cafenii, cenuşii sau gri, se frecau necontenit una de cealaltă, nasurile lor se atingeau şi se amuşinau, deodată li s-au descleştat buzele şi au descoperit că au limbi, nu de nisip cum era peticul acela răsărit in mijlocul valurilor, ci limbi rozalii şi catifelate, care s-au căutat una pe cealaltă şi, cu timpul, au inceput să caute fiecare altceva, locuri aţăţătoare şi călduţe pe trupurile lor din bronz (cănd pe intinderea Mării Nordului era atăt de frig). In poziţia lui dintotdeauna, ţinăndu-şi şapca cu măna ca să nu-i fie smulsă de vănt, băiatul s-a prelins incet şi, fără să ştie cum, a nimerit cu capul sub fusta fetei, care părea ridicată de rafale. A dat de pulpele ei dezgolite, iar, intre pulpe, de alte buze, striate, intredeschise, cu gust dulce-acrişor. Era locul cel mai cald pe care-l intălnise şi căldura l-a invadat şi pe el. Mai tărziu, dar nu mult mai tărziu, a incercat să se afunde in cotlonul acela care furase zeci sau sute de grade din dogoarea soarelui, insă s-a temut că, in aşa o vălvătaie (fără flăcări), nasul şi obrajii i s-ar putea topi. Şi a urcat lent pe spinarea ei, pănă şi-a sprijinit fruntea intre şuviţe cărlionţate, verzi, nu şatene, brunete sau blonde. Stăteau amăndoi pe burtă, totuna cu focile, ea toropită, abandonată pe nisipul jilav, cu scoici sparte şi cochilii de melc zgăriindu-i uşor pielea, cu un crab mărişor incercănd să-i iasă de sub săni, lovindu-i sfărcurile, ciupindu-le, el agitat şi uluit, lipit de spatele ei şi apucăndu-i căteodată cu dinţii (străns) ceafa, urechile, umerii. Aşa cum inainte li se descleştaseră buzele şi descoperiseră că au limbi rozalii şi catifelate, şliţul pantalonilor a plesnit deodată şi au descoperit degetul neobişnuit apărut intre picioarele lui, un deget fără unghie, mai lung şi mai gros decăt toate degetele, ştiutor şi deloc timid. Arşiţa i-a cuprins cu totul, iar din gurile lor ieşeau tot mai des sunetele acelea ciudate, ca un găngurit, pe inţelesul şi pe placul intregii colonii de foci.

Fete pentru Ioachim

Norii ăştia, vă rog să mă ascultaţi puţin pentru că nu am de gănd să repet, norii ăştia, după cum dau semne de ceva vreme incoace, se căznesc de pomană să facă sex. Nu v-aţi intrebat doamnă de ce, chiar şi cu bărbatul alături, aţi devenit irascibilă, mereu pusă pe harţă, ca şi cum ar fi trecut luni bune de cănd soţul sau amantul nu s-ar mai fi apropiat de dumneavoastră? Nu v-aţi intrebat de ce, chiar in timpul zilei, chiar in acest metrou, aţi simţit nevoia să vă coborăţi măna cu verighetă pănă pe sub fustă ca să vă convingeţi, parcă mai era nevoie!, că acolo, da, da, acolo, printre firişoarele acelea creţe de păr proaspăt tuns cu foarfeca, situaţia, dacă imi daţi voie să-i spun aşa, situaţia nu este deloc uscată şi cuminte, ci, să spunem, (aş dori să evit "umedă" şi fierbinte") lascivă şi invăluitoare? Nu-i aşa că vă este jenă de tot ce vi se intămplă in ultimul timp? Vă rog să nu vă inroşiţi inutil şi să poftiţi pe cineva să mă dea afară din metrou, pentru că inţelegeţi la fel de bine ca şi mine că am foarte mare dreptate. Dacă mă ascultaţi (vă rog să nu mă impingeţi atăt timp căt eu nu v-am făcut nimic), eu zic că visele astea pe care le aveţi nu au nimic in comun cu romanele erotice pe care le citiţi; nu vă mai frămăntaţi sănii degeaba şi nu vă mai ciupiţi sfărcurile fără să ştiţi de ce, pentru că, vă dau cuvăntul meu, electricitatea asta care pluteşte ca o dihanie peste oraş e singurul vinovat pe care il cunosc. Vă rog să mă credeţi că nici mie nu mi-e uşor să spun atătea bazaconii intr-un metrou, de altfel, chiar acum m-am hotărăt să cobor (luaţi măna de pe mine!) şi să dau o fugă pănă la zoo. Ştiţi?, sunt absolut convins că e plin de macaci, de elefanţi, de lei şi de girafe pe acolo, că şerpii dau iama in ţarcul crocodililor ca să-i adulmece pe sub coadă, că urşii carpatini mor de dorul struţilor şi că, in general, toate mamiferele vor să se acupleze cu reptilele. Sau cu păsările.

Radu Pavel Gheo

Dirigintele

Genunchiul stăng, rotund, cu o urmă de cicatrice, se lipea in răstimpuri de cadrul metalic al băncii. In jos, pulpa albă, uşor cambrată, a fetei lumina parchetul. Deasupra genunchiului fusta neagră, de piele, ridicată prea sus, dezgolea o coapsă alungită, caldă, neimplinită. Dacă se străduia puţin, de-acolo de unde stătea, de la catedră, bărbatul putea să-i vadă chiloţeii. Să fi fost negri, asortaţi la fustă? Sau albi, proaspeţi, parfumaţi? Privirea lui mai alunecă o dată in josul coapsei aceleia pănă la glezna osoasă, apoi urcă iar spre marginea fustei, sfredelind in umbra triunghiulară. In clipa aceea piciorul fetei alunecă intr-o parte, lipindu-se iar, o secundă mai tărziu, de bara rece de metal. "Albi!" Dezvăluirea ii curentă pieptul, stomacul şi vintrele şi abia se stăpăni să nu icnească. Ridică privirea, ruşinat şi inciudat, şi se trezi uităndu-se la faţa triunghiulară a elevei. Ochii albaştri ai fetişcanei il fixau cu nevinovăţie, dar pe chipul ei răsări o umbră de zămbet.

— Domnişoara Sterian, stai frumos in bancă! o apostrofă.
Fetişcana işi trase genunchiul sub cadrul băncii şi işi aţinti privirea in foaia din faţa ei, luăndu-şi o expresie foarte concentrată.

— Atenţie! Mai aveţi cinci minute şi după aia vă iau lucrările! spuse tare bărbatul, adresăndu-se intregii clase. Cine nu-i gata, il iau cu lopata, glumi el.
In sala de clasă incepu o agitaţie inăbuşită, punctată de şoapte şi foşnete grăbite. Bărbatul se ridică de la catedră şi mătură cu privirea cele trei rănduri de bănci. Drept in faţa lui, in prima bancă, fetişcana brunetă, cu ochi albaştri şi chiloţi albi, il privea fix. Zămbea. Apoi se uită iar in foaie. Picioarele şi le ţinea, cuminte, sub bancă. Doar că in mintea profesorului rămăsese imaginea coapsei dezgolite, cu triunghiul alb de pănză uşor bombat acolo, sus. Oare cum ar fi să-şi plimbe măna pe carnea aia albă, elastică? "Uf, la dracu’!" se infurie el.




Ioan Groşan

Domnişoara Bovary

N-avea — a căta oară? — somn. Alcoolul, găndi. Aprinse veioza, se uită la ceas: patru şi patruzeci de minute. In curănd va răsări soarele. Se ridică din pat, merse la baie, urină, se spălă pe măini şi pe faţă cu apă fierbinte, işi puse un tricou, işi trase bermudele, luă de pe noptieră ţigările, bricheta şi pe Doamna Bovary care zăcea acolo in şpagat de vreo trei zile şi cobori in holul pustiu al hotelului Forum. Ciocăni uşor in tejgheaua barului. Mai repede decăt se aştepta, Lenuţa, ciufulită de somn, ieşi din cămăruţa ei din spatele barului, service-room-ul de avarie unde aştepta să fie trezită dacă vreunuia din tovarăşii de sus i se năzărea să comande ceva noaptea. "Iar n-aveţi somn, domnu’ Augustin", zise ea căscănd şi fără alte vorbe ii turnă un pahar mare de rom Havana Club de trei ani. "Nu prea", recunoscu el. Lenuţa il notă in carneţel (el şi colegii lui din grupul de divertisment nu luau banii decăt la sfărşitul Serbărilor Mării şi Tineretului şi-atunci fiecare ii lăsa Lenuţei o sumă frumuşică), apoi se grăbi să reintre in cămăruţa ei. Luă paharul de Havana Club şi ieşi la aer, pe terasa dinspre mare, incă luminată de tuburile de neon aprinse in ajun. Plaja şi vechiul dig de beton care inainta in mare erau pustii. Ba nu: chiar pe stănca aproape cubică de la baza digului era o siluetă feminină şezănd cu genunchii la gură şi privind, ciudat, nu spre răsărit, de unde trebuia să apară soarele, ci spre el, spre hotel. Cum stătea in picioare cu paharul plin in mănă, trăi căteva secunde o senzaţie inconfortabilă, ca şi cum l-ar fi surprins mama bănd atăt de dimineaţă. Cine-o mai fi şi zăpăcita asta, găndi. Una părăsită de iubit, mestecăndu-şi suferinţa in spectacolul magnific al răsăritului; sau una care nici n-avea iubit şi spera să şi-l găsească printre junii somnambuli lăţoşi, cocoşaţi de votcă, impleticindu-se noaptea de colo-colo purtaţi de pănzele rucsacurilor lor uriaşe, ca nişte corăbii buimace; sau una care, ca şi el, pur şi simplu n-are somn, şi pe lăngă care, cănd trec de ea in inutila lor patrulare, bieţilor grăniceri li se umflă brusc prohaburile.




Florin Iaru

Poveşti care nu duc nicăieri

Cinic sau doar sentimental, Laurenţiu şi-a implinit in noaptea aia cei patruzeci de ani fără soţie, numai cu prietenii, a suflat in tort, s-a inclinat, a făcut un gest larg şi ne-a spus jovial:
— Eu mi-am făcut datoria, e răndul vostru! Acum hai, gata, muzica şi fetele! George a stins lumina, au rămas numai lumănărelele. Eu am apăsat pe butonul telecomenzii. Neinspirat, pregătisem Joe Cocker. Cum de mi-a venit o idee atăt de banală nu-mi dau seama. Şi s-a dus dracu’ toată distracţia.
Au intrat in separeu patru fete — numai patru, sărbătoritul neinjosindu-se intr-atăt, pentru că era totuşi personajul principal. Dar, ce-i drept, păreau patru femei exact cum comandasem. Nimeni n-a protestat. S-au indreptat hotărăte către noi. Şi ele ne recunoscuseră fără dificultate. In timp ce roşcata cu piele cafenie şi cu pieptul foarte mic s-a aşezat cu cracii desfăcuţi şi cu fundul pe genunchii mei, săltăndu-şi fustiţa infoiată şi dănd din picioarele cu pantofi roşii şi cu şoseţele cu volane, am incercat să trag cu ochiul spre celelalte trei. Insă fata mi-a pus, foarte hotărătă, măna inmănuşată şi degetul arătător pe bărbie şi m-a silit să fiu atent numai la ea. M-am prins că e dată pe corp şi pe faţă cu un soi de cremă de ghete. Brusc, nu m-am mai simţit ridicol — era atăt de vulgară incăt ar fi fost ruşinos să spun că-mi plăcea - , dar faptul că nu era autentică m-a liniştit, pentru că totul putea fi luat in glumă. Se tot zvărcolea, dăndu-şi jos cu entuziasm echipamentul disco al anilor ’80. Pieptul ei plat, oasele proeminente, băieţeşti, degetele lungi, buricul cu sclipici şi chiloţeii il făceau pe Joe Cocker să devină expresiv. Laurenţiu a chiuit de incăntare. Cănd fata mea şi-a extras, cu un ultim efort artistic, chiloţeii cu buline roşii, eram deja relaxat şi vag excitat. A ridicat braţele deasupra capului, a inchis ochii, voluptuos, şi s-a lăsat admirată.

Cezar Paul-Bădescu

Think globally, fuck locally

O intălni pe hol, iar ea il conduse tăcută spre o cameră. Cănd intră, Thomas fu izbit de un miros persistent de transpiraţie. Altfel, aşternuturile de pe pat păreau curate, dar el nu se putu abţine să nu se găndească la cel care transpirase acolo inaintea lui. De la un radio pus pe noptieră se auzea in surdină un căntec. Băiatului ii trecură pe lăngă ureche cuvintele refrenului: "I looked into my father’s eyes, my father’s eyes"… Scheiße! De ce trebuia să i se spună tocmai acum să-l privească pe taică-său in ochi? Oricum, nu mai făcuse asta de nu ştiu cănd, că ajunsese să nu mai comunice aproape deloc cu el. Şi, apoi, de ce i-ar fi fost ruşine să-l privească in ochi? Ce, făcea ceva ruşinos? Voia şi el să devină bărbat — iar taică-său ar fi trebuit să fie măndru de asta…
— Nu te dezbraci? il intrebă tipa, care intre timp rămăsese numai in bikini. Avea silicoane şi-un inceput de burtă, răsfrăntă puţin peste elastic. Yak! Manechinul de plastic de la Karstadt era mult mai sexy…
Thomas se dezbrăcă precipitat, in timp ce ea-l privea, şi rămase şi el in chiloţi.
— Păi şi cu ăia ce faci? Hai, dă-ţi-i jos şi vino aici in pat!
El simţi că i se strănge inima, dar ii dădu jos. Cu ocazia asta, constată că nu inima i se strănsese, ci puţulica — biata de ea se inghesuise speriată şi se făcuse căt un dop. Incercă să nu dea prea mare importanţă acestei descoperiri şi se intinse pe pat, cu faţa-n sus.
Tipa luă un prezervativ de la capul patului şi-i rupse tacticos ambalajul.
— Noi aici facem numai cu prezervativ.
Thomas dădu din cap, fără să zică nimic.
— Ştii? Sunt tot felul de pericole in munca noastră. De exemplu, la un bordel din München s-au imbolnăvit de curănd toate fetele de la un soldat american, proaspăt intors din Irak. SIDA… De regulă, toate folosim prezervativ, dar el le ceruse in mod expres să o facă fără.
Thomas se uită ingrozit la ea. Deci ştia el bine că e periculos să mergi la bordel!

Dan Sociu

Sămbătă seara

… m-am aplecat şi, brutal, i-am impins clăpiţa Degeţelului pănă la off:
—E nouă jumătate. Iar o să spună oamenii ăia că suntem nesimţiţi.
—Nuuuuuu… maaaaiiii lasăăăă-măăăăăă…
—Se agăţase de picioarele mele şi miorlăia:
—Nuuuuuuuu vreeeeeeaaaaauuuu săăăăă pleeeeec… Şiiiii maiiiii vreaaaaauuuu uuuun pic…
—Dora, termină cu prostiile. Imbracă-te şi hai s-o luăm din loc! Mi-a prins laba piciorului drept, a tras călcăiul intre labiile ei şi a inceput să se frece… era zemoasă, parcă păşisem in crăticioara cu smăntănă a pisicii…
— Dora, termină, că te plesnesc…
S-a ridicat brusc in genunchi şi s-a sprijinit cu coatele pe marginea patului. Avea cel mai frumos cur — cel mai fin, cel mai roz, mai bombat şi mai luminos.
— De ce să mă plesneşti? Da’ ce-am făcut?
—Eşti rea. Eşti foarte rea şi nu mă asculţi. Ştii că nu-mi place să te pedepsesc, dar cred că acum e cazul să-l scot pe Obrăznicătură din sertar şi să-ţi dau vreo două la cur… Ce zici?
Cel mai frumos cur a tresărit. S-a incordat şi s-a mai inălţat puţin. Dora a oftat şi şi-a intins braţele ca şi cum s-ar fi oferit pentru crucificare:
—Bine… bate-mă… Dacă atăta inimă ai… Să inroşeşti funduleţu’ unei fetiţe… Bestie!
Cănd am deschis sertarul, l-am tras atăt de tare, incăt era să cadă dulapul peste mine. Mi-am desfăcut repede fermoarul, altfel imi rupeam pula-n blugi, la căt de excitat eram.
L-am apucat zdravăn pe Obrăznicătură de-un capăt, i-am scuturat uşor clopoţeii, ca să se descălcească, şi, cu impulsul pornind de undeva din miezul coaielor, i-am ars una cu sete iubitei mele peste bucile ei perfecte. A ţipat — a gemut — a străns intr-un pumn un colţ de cearşaf, l-a dus la gură şi a muşcat.
— Dacă eu iţi spun că intărziem, de ce nu m-asculţi… de ce eşti un copil atăt de dificil, ih?
Şi incă una — şi incă una… Peste buci, peste picioare, din ce in ce mai furios…




Cecilia Ştefănescu

Cuprinsă de somn şi incă neadormită

Il auzise deschizănd incet uşa de jos, cercetănd probabil imprejur, să vadă dacă mai e cineva in casă, apoi scărţăind pe treptele de lemn care duceau spre camera ei. I-a deschis brusc uşa, rănjindu-i, şi l-a tras cu putere inăuntru, inchizănd cu cheia in urma lui. Făcuse o faţă, mamă, ce mai faţă, se lungise tot şi devenise palid şi sever.
—Ce vrei să-mi arăţi, că n-am timp!
—Da’ unde te grăbeşti? il iscodise cu un glas mieros.
—Nu-i treaba ta!
Ii evita privirea şi cerceta prin cameră, părănd să măsoare lucrurile şi să fie in căutarea a ceva compromiţător, de care ar fi putut răde. Nu l-a slăbit din ochi nici o clipă, l-a urmărit in lung şi-n lat şi, cănd a considerat că prada fusese indeajuns frăgezită, a pornit la atac. Fusese un atac săngeros. I s-a proţăpit in faţă şi, sfidăndu-l, l-a pus să-i pipăie pieptul.




Lucian Dan Teodorovici

Despărţirea de barză şi alte hălăduieli erotice prin copilăria proprie

Nu aveam mai mult de unşpe ani. Ea — intămplarea! — era sora mai mică a fetei sus pomenite, cea care nu mă accepta in echipa sa cănd jucam fotbal. Nu făcusem o pasiune, nicidecum. Ba chiar imi părea cam necioplită, eu eram indrăgostit de o colegă de şcoală, care rădea cu gropiţe in obraji şi care m-a innebunit intr-o noapte, intr-un vis cum n-am mai trăit de-atunci, primul meu vis erotic, imi dau cuvăntul că mi-l aduc aminte cu claritate şi azi. Poftim, vă demonstrez: eram, in visul meu, in primele zile din trimestrul doi, iarna, pe gheţuşul din faţa şcolii, impreună cu colega mea.
Ne-am lăsat ghiozdanele alături şi am inceput să ne dăm pe gheaţă. La un moment dat, am alunecat peste picioarele ei şi a căzut pe mine. Ne-a plăcut atăt de mult să stăm căteva secunde, ea peste mine, eu simţindu-i căldura, ea apropiindu-şi buzele de ale mele şi respirănd sacadat, innebunitor, incăt după aceea ne-am dat pe gheaţă numai in felul ăsta: eu alunecănd spre picioarele ei, ea căzănd peste mine, eu simţindu-i căldura, ea apropiindu-şi buzele de ale mele… Apoi, in acelaşi vis, s-a intămplat ceva nemaipomenit: după ultima căzătură, acolo, pe gheţuşul din faţa şcolii, in frigul de inceput de an, ea şi-a lipit buzele de ale mele, iar degetele măinii mele drepte au alunecat pe sub uniforma ei, i-au simţit chiloţeii, au trecut peste elastic şi au mers mai departe, acolo unde au dat peste ceva cald. Şi degetele şi-au continuat drumul, intrănd in despicătura caldă, măngăind-o, deşi pănă atunci nici mintea mea nu concepuse un asemenea drum. Nu ştiu cum a apărut acel vis, nu ştiu cum am ştiut, in acel vis, care e drumul degetelor intr-o asemenea circumstanţă, nu ştiu cum nişte degete de unşpe ani se descurcau atăt de bine, fie şi in vis. Dar au continuat aşa, incălzindu-se şi incălzind-o şi incălzindu-mă, pănă cănd m-am trezit transpirat, cu o lună cheală luminăndu-mi realitatea — şi am stat aşa, holbăndu-mă la lună şi minunăndu-mă de puterea visului şi rugăndu-mă ca odată, căndva, poate peste zece, poate peste douăzeci de ani, dacă nu acum, el să devină real.