Editura Corint Jr. vă propune o serie impresionantă: “Circul Ororilor”. Saga lui Darren Shan, aşa cum este cunoscută, numără nu mai puţin de 12 volume toate din genul “Horror pentru adolescenţi”. Imaginaţia nu dăunează grav sănătăţii!

• 12 volume în Saga lui Darren Shan, 10 în Demonata, 2-3 cărţi pe an... Ai spus că e greu să scrii o serie, fiindcă trebuie să te întorci mereu şi să revezi notiţele (şi să revezi notiţe pentru 11 cărţi când o scrii pe a 12-a e mult). Dar la trecerile acestea în revistă, ţi s-a întâmplat să regreţi vreun episod, vreo “rezolvare de caz”, să-ţi fi dorit să fi insistat sau nu asupra vreunei scene?

Darren Shan: Nu prea. Voi revedea o carte de cel puţin 6 sau 7 ori, într-o perioadă de 2 sau 3 ani, înainte de a fi publicată, aşa că am ocazia să construiesc scenele cum vreau eu. Cu toate că sunt sigur că aş mai putea găsi unele detalii de schimbat, dacă m-aş întoarce acum asupra lor şi le-aş revedea pentru o nouă ediţie, nu există nimic major despre care să-mi amintesc că aş fi vrut să-l schimb.

• Ca să creezi în ritmul în care o faci tu, asta ca să nu mai spun de subiectele pe care le abordezi, trebuie să fii, pe lângă un fin observator, şi un foarte bun actor, să interpretezi lumea reală, acel “toată lumea vede asta” puţin diferit, cum spuneai tu. Cum e rolul lui Darren O’Shaughnessy “scriitor de succes”?

Cred că a scrie este, în mare măsură, actorie lăuntrică. Petrec mult timp, chiar şi atunci când nu scriu la o carte, imaginându-mă în pielea altor oameni, punându-mă în scenă şi gândindu-mă cum aş reacţiona în situaţia cutare sau cutare. Cred că mare parte din rolul oamenilor se joacă în imaginaţia lor – este o latură esenţială din ceea ce ne face oameni, abilitatea aceasta de a visa cu ochii deschişi şi de a ne închipui – dar scriitorii probabil o fac un pic mai mult ca majoritatea, de vreme ce noi suntem în stare să ne prezentăm ca personaje diferite când scriem.

• În general, copii se tem de întuneric. Tu, pe la 5-6 ani, aveai pe peretele din dormitor un poster cu Dracula. Aşa se explică de ce ai ales să scrii despre noapte şi creaturile ei neobişnuite?

Cred că mulţi copii se tem de întuneric – dar nutresc deopotrivă o stranie atracţie faţă de el. Când eşti copil, orice este posibil pe lume, câtă vreme n-ai învăţat încă toate regulile realităţii. Aşadar, deşi aceasta înseamnă că un copil poate crede cu absolută convingere în existenţa monştrilor, poate, de asemenea, să creadă şi în abilitatea sa de a învinge monştrii. Mie mi-au plăcut dintotdeauna filmele şi povestirile de groază, sperieturile şi înfiorările, dar cel mai mult şi mai mult îmi plăcea atunci când monştrii erau înfrânţi. Asta arăta că indiferent cât de rele deveneau lucrurile, victoria era întotdeauna cu putinţă. Cred că e foarte important pentru un copil să înveţe; tocmai de aceea sunt de părere că le prinde bine copiilor să cunoască şi groaza. Viaţa este dură, oamenii care ne sunt dragi mor, suferim. Literatura dark fantasy este importantă, pentru că, deşi prezintă o lume a groazei, oferă totodată şi speranţă şi încrederea că putem să o scoatem la capăt cu orice.

• Am înţeles că îţi era frică de păianjeni (până ce ai fost pus în situaţia de a ţine o tarantulă în mână) şi-ţi mai este, încă, de şerpi, dar că, în rest, nu te înfioară nimic. Nici dacă te-ai plimba singur, noaptea, pe o stradă pustie, dintr-un oraş necunoscut? Necunoscutul nu dă fiori?

Oh, mi-e frică de o mulţime de lucruri! Cred că, pe măsură ce înaintezi în vârstă, devii mult mai speriat de lume, pentru că îţi dai seama cât de fragilă este viaţa şi cât de uşor e să-i faci rău. Dar nu cred în a lăsa frica să-ţi călăuzească viaţa. E important să ne înfruntăm fricile. Nu-mi plac înălţimile, dar am făcut bungee-jumping şi salturi cu paraşuta. Nu-mi plac păianjenii, dar am ţinut în mână o tarantulă. Nu întotdeauna ne putem depăşi frica – mie tot îmi mai e frică de şerpi, chiar dacă am ţinut unul în mână – dar, cel puţin, înfruntând-o, o putem scoate la capăt cu ea.

• Copiilor între 12 şi 16 ani şi-au mărturisit preferinţa pentru cărţile de adulţi, chiar nerecomandate lor, pentru că au o intrigă mai bună şi poveştile sunt mai veridice. Vampirii tăi - care nu se metamorfozează, nu au colţi, nu sunt afectaţi de cruci şi agheasmă - sunt foarte “umani”, pentru că ai spus că încerci să scrii realistic despre cum ar trăi oamenii-vampir dacă ar exista. Şi atunci de ce dl Crepsley doarme într-un sicriu?

Am încercat să-mi fac vampirii cât mai veridici cu putinţă, dar n-am vrut să renunţ la toate miturile despre ei – altfel, ar fi fost prea îndepărtaţi de concepţia tradiţională despre vampiri. Dar m-am gândit cu atenţie la toate miturile pe care le-am păstrat, şi mi-am găsit motive pentru care să le păstrez, chiar dacă în cărţi nu am inclus întotdeauna motivele respective. De pildă, sicriele – mi-am închipuit că, în secolele trecute, când hotelurile erau mult mai rare, vampirii ar fi avut nevoie de locuri sigure în care să doarmă pe timpul zilei, când dorm ei. Mi s-a părut logic ca ei să fi pătruns în cavourile din cimitir şi să doarmă în sicriele de acolo, de vreme ce puteau fi absolut siguri că nimeni va veni să-i deranjeze într-un loc atât de sacru. De-a lungul vremii, s-au obişnuit să doarmă în sicrie şi de aceea le mai folosesc şi în zilele noastre.

• Am înţeles că tema vampirilor din Cirque du Freak este axată pe întrebarea pe care ţi-ai pus-o: “dacă ar trebui să bei sânge ca să supravieţuieşti, ai fi în stare s-o faci?”. Te-a inspirat cumva problema canibalismului involuntar şi a limitelor umane în situaţii-limită din Gordon Pym?

Nu, nu direct. Dar am fost dintotdeauna interesat de canibalism – e un subiect fascinant! Ce mă interesa mai mult în acest caz era găsirea unei căi de a rămâne om chiar dacă ai căpătat o apucătură canibală. Vampirii mei au nevoie să bea sânge ca să supravieţuiască – dar, după cum arăt în cărţile mele, asta nu înseamnă că trebuie să devină monştri. Am vrut să arăt cum e posibil pentru noi să ne păstrăm umanitatea chiar şi în situaţii limită.

• Există o întreagă literatură despre pisici - creaturi malefice. Dorinţa de a evita potecile bătute te-a îndemnat s-o scoţi din discuţie sau faptul că pet-ul tău actual e o pisică şi ai dorit cumva s-o aperi scriind că un vampir nu bea niciodată sânge de la pisici?

Îmi plac pisicile, dar nu-i ăsta motivul! Pentru că, în mituri, vampirii sunt înrudiţi îndeaproape cu lupii, am hotărât să le dau origine comună cu toată familia canină. Şi cum câinilor nu le plac pisicile, am hotărât ca nici vampirilor mei să nu le placă pisicile! A fost doar o mică glumă.

• Vampiri buni sau răi care beau sânge... Ce le spui cititorilor din România, saturaţi de motivul vampiresc, mai ales că despre megastarul Conte Dracula ei învaţă la şcoală, la ora de istorie, că a fost un domnitor drept, crud numai cu duşmanii ţării, în orice caz, foarte “real” - şi nu bea sânge, mai degrabă îl vărsa pe-al trădătorilor.

Eu n-aş lua-o personal. Cu toată că personajul Dracula a fost construit, în parte, pe baza unui personaj istoric real, a fost într-o mare măsură construit şi pe baza lui Henry Irving, directorul unei trupe de teatru la care a lucrat Bram Stoker (autorul cărţii Dracula)! Scriitorii genului fantasy aleg şi combină tot soiul de elemente când îşi creează lumea fictivă. După mine, e o onoare să fii subiect al creaţiilor literare – adesea personajelor din cărţile mele le dau numele oamenilor pe care îi cunosc şi îi plac. Faptele adevărate se şterg repede din memoria comunităţii, dar o poveste bună poate supravieţui sute sau mii de ani, şi cred că e mai bine să fii ţinut minte în mod eronat decât uitat complet.

• Ai participat la nenumărate întâlniri cu cititorii şi fanii care te-au bombardat cu mii de întrebări. ţi s-a întâmplat ca vreuna dintre acestea să te inspire pentru creionarea vreunuia dintre personajele sau a vreunei scene?

Au fost unele situaţii în care ceva spus de un fan m-a făcut să scriu o anumită scenă sau să fac ceva un pic altfel. De exemplu, în Circul Ororilor, este o scenă în care Darren aude o voce în capul lui. Când am scris asta, nu m-am gândit prea mult la sursa acelei voci. Mai târziu, un fan mi-a atras atenţia asupra ei şi m-a întrebat dacă era vocea unui alt personaj din serie? Am vrut să-i răspund că nu, dar apoi mi-am dat seama că, de fapt, ar putea să fie, aşa că i-am creat o corespondenţă într-o carte ulterioară!

• Vei continua să scrii romane de groază? Crezi că groaza e un ferment inepuizabil?

Cred că nu există limite pentru horror, tocmai pentru că poate încorpora atât de multe alte teme. Cu toate că Saga mea este considerată de mulţi drept o serie horror, ea include şi fantasy, şi aventură, şi science-fiction şi o mulţime de alte genuri. Dacă ţi-ai propus doar să sperii lumea, atunci da, există limite la cât de departe poţi să mergi. Dar dacă ţi-ai propus să explorezi groaza într-un context mai larg, şi consecinţele groazei, atunci nu există graniţe.

• În afară de explicaţii fantastice pentru inexplicabilul care dă fiori de groază, copiii apreciază mult şi umorul. Sunt unele episoade nostime şi în Circul Ororilor. Nu te-a tentat să dezvolţi filonul ăsta? Vreau să spun, în momentele de tensiune apare uneori şi umorul, involuntar, care nu doar contrabalansează horrorul, dar dă şi o notă de autenticitate.

Încerc întotdeauna să includ şi unele elemente de umor în cărţile mele. Din pricină că subiectele poveştilor sunt atât de sumbre, cred că dacă n-aş fi inclus şi fragmente de râs, cărţile ar fi fost foarte triste şi n-ar fi avut niciun fan cititor. Dar am încercat să nu le fac prea umoristice, căci nu cred că s-ar potrivi stilului în care scriu eu. Mi-ar plăcea să încerc să scriu, într-o bună zi, şi o povestire comică, dar nu sunt sigur că aş putea. Indiferent cât de mult m-aş strădui, se pare că întotdeauna sunt tras înapoi spre sumbru...

Thriller

Circul ororilor este prima carte pentru copii scrisă de Darren şi, asemenea întregii serii — Saga lui Darren Shan — volumul s-a bucurat de un succes ieşit din comun. În 2007, cele 12 cărţi din Saga se vânduseră în peste 10 milioane de exemplare în toată lumea, fiind traduse în 35 de îări şi 28 de limbi (de fapt în 36 de ţări şi 29 de limbi, punând la socoteală şi ediţia pirat publicată în Iran). Cartea spune povestea lui Darren Shan, un băiat obişnuit care împreună cu prietenul său Steve trec prin aventuri neobişnuite şI sângeroase. Un argument să citiţi cartea? Mama lui Harry Potter, J.K. Rowling, spune: “O carte captivantă…. O acţiune plină de meandre, care stârneşte în cititor dorinţa de a citi şi continuarea.” Iar dacă v-a plăcut cartea, aşteptaţi şi filmul. Va veni în curând.


Monştrii
"Când eşti copil, orice este posibil pe lume, câtă vreme n-ai învăţat încă toate regulile realităţii. Aşadar, deşi aceasta înseamnă că un copil poate crede cu absolută convingere în existenţa monştrilor, poate, de asemenea, să creadă şi în abilitatea sa de a învinge monştrii."
Darren Shan