x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Expoziţie de fotografie 3D la Muzeul Naţional Cotroceni

Expoziţie de fotografie 3D la Muzeul Naţional Cotroceni

20 Apr 2010   •   00:00

Expoziţia de fotografie 3D - "Povestea unui palat: Cotroceni" a fotografului Mihai Moiceanu,  aduce în prim-plan o serie de fotografii tridimensionale ce subliniază caracterul unic şi măreţia ansamblului muzeal de la Cotroceni.

Într-un secol dominat de magia şi mirajul tehnicii, "Povestea unui palat: Cotroceni" îmbină istoria şi contemporaneitatea, subliniind unicitatea unui spaţiu arhitectural într-un format nou, care va oferi publicului ceva mai mult decât o simplă fotografie, artistul reuşind să îmbine cu succes frumuseţea detaliilor arhitecturale cu obiectivul aparatului foto digital şi să aducă în faţa privitorilor perspective noi şi emoţii.

Artistul fotograf Mihai Moiceanu a avut între anii 2003 şi 2008 expoziţii personale atât în ţară, cât şi în străinătate, la Bucureşti, Târgu Mureş, Braşov, Sibiu, Craiova, Oradea, Cluj, Berlin, Nurnberg, Barcelona, Limasol, câştigând 28 de premii internaţionale şi 42 de premii naţionale.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 20 aprilie-6 mai.

×
Subiecte în articol: arte