x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Încă două reprezentaţii Lord Of The Dance

Încă două reprezentaţii Lord Of The Dance

29 Apr 2010   •   00:00

Irlandezii de la Lord Of The Dance vor susţine două spectacole în aceeaşi zi, 31 mai, la Bucureşti, şi nu unul, cum se anunţase iniţial. La cererea publicului, după cum precizează un comunicat al organizatorilor, va avea loc o reprezentaţie începând cu ora 16:00 şi cea de-a doua de la ora 20:30, la Sala Palatului.

Spectacolele, în regia şi coregrafia celebrului Michael Flatley, prezintă o poveste clasică ce va aduce în scenă permanenta luptă dintre Bine şi Rău. Povestea are la bază folclorul irlandez şi este exprimată prin limbajul universal al dansului, care se împleteşte cu muzica, luminile şi efectele pirotehnice.

Creatorul acestui spectacol, Michael Flatley, deţine recordul Guiness Book pentru "Cele mai rapide picioare din lume", reuşind performanţa de 35 de paşi de step pe secundă. El a câştigat acest titlu prin doborârea propriului record, de 28 de paşi de step pe secundă, stabilit cu nouă ani în urmă, în 1989. Pasiunea lui pentru dans a început la vârsta de 11 ani, fiind influenţat de mama şi bunica acestuia, care erau campioane la dans în Irlanda.

Biletele se găsesc la Sala Palatului, Magazinele Diverta, Muzica şi online pe myticket.ro, bilete.ro, ticketpoint.ro, blt.ro şi biletoo.ro şi bilet.ro.

×
Subiecte în articol: arte