x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Jardins a la francaise

Jardins a la francaise

de Loreta Popa    |    04 Iun 2010   •   00:00

Angela Crăciun, preşedinte ACAP-Loire/Chateau de la Huardière, a iniţiat recent un proiect original în lume, "Le Notre - Jardins a la francaise" ce urmăreşte reinterpretarea stilului grădinilor franţuzeşti, prin contribuţia interculturală şi interdisciplinară a tinerilor. Prin implicarea echipelor de studenţi de la Universităţi de profil (arhitectură, peisagistică, design, minerit, geografie, mediu) din Franţa, Germania, Bulgaria, Olanda, Ungaria, România, SUA, Canada se va contribui la remodelarea grădinilor de pe domeniul castelului, facilitând astfel oportunitatea tinerilor de a-şi face cunoscute ideile şi viziunile proprii într-un proiect intercultural cu o însemnătate deosebită în comunităţile de specialişti consacraţi din întreaga lume. Premiul 1, de 3.000 EURO, dar şi rolul de coordonator al proiectului pentru echipa câştigătoare au reprezentat o provocare pentru echipele înscrise.

Dimensiunea proiectului este cu atât mai amplă cu cât printre obiectivele sale esenţiale se numără creşterea nivelului de conştientizare în rândul tinerilor privind conservarea mediului înconjurător, domeniul castelului aflându-se într-una dintre cele mai protejate zone ale Planetei, parte a Zonei ZICO, ZINIEF şi Zona NATURA 2000, Valea Loirei fiind clasificată patrimoniu mondial UNESCO. Anul 2010 a fost declarat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite an al biodiversităţii şi a apropierilor culturale, iar acest proiect-competiţie corespunde acestor obiective.

După îndelungi aprecieri, Premiul 1  în proiectul internaţional de idei "Jardins a la francaise" a fost atribuit la egalitate studenţilor ruşi pentru proiectul "Art de Jardin" şi echipei româneşti, pentru proiectul "Ferestre în timp". Premiul special al juriului a fost acordat proiectului "Road of the Sun", pentru cel mai original concept. Echipele câştigătoare România: Iulia Dobrovie, Livia Dumitru şi Alina Vladu, coordonate de Conf. univ. dr. arh. Violeta Răducan/ şeful Catedrei de Peisagistică/ Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, Bucureşti.

Rusia: Ludmila Onezou şi Elmira Orudzhova / University of Friendship Russia:
"Sunt fericită că proiectul «Ferestre în timp la Chateau de la Huardière», al studentelor Iulia Dobrovie, Livia Dumitru şi Alina Vladu, a fost nominalizat. Proiectul lor este extrem de ambiţios. Ele şi-au propus să transforme Huardière într-un loc de "pelerinaj", într-un loc în care este materializată istoria peisajului cultural francez din Evul Mediu până în contemporaneitate, în care grădina are un loc privilegiat. Proiectul lor nu apelează facil la pastişă ci propune abordarea elevată a citatului cultural: fiecare epocă este prezentă printr-o grădină emblematică, de la Bois Richeux la Villandry şi Versailles. Grădina castelului este armonios integrată în noua compoziţie ca şi pădurea, sit natural protejat Natura 2000. Rezultatul este un proiect unitar care realizează legături subtile între diverse peisaje culturale arhetipale pentru spaţiul cultural francez. În anul biodiversităţii, acest proiect propune extinderea pădurii - care a fost studiată în amănunt - pentru a oferi ansamblului pe de o parte unitate şi pe de altă parte intimitate", ne-a spus prof. Violeta Răducan. "Această competiţie ne-a oferit şansa de a contribui cu ideile noastre la reinterpretarea design-ului de peisaj într-un loc extraordinar, cum este domeniul Huardiere. Ne-am demonstrat în primul rând spiritul de echipă în încercarea de a veni cu cele mai originale şi proaspete idei, iar acest proiect ne-a demonstrat că nu există imposibil», au declarat şi Ludmila Onezou şi Elmira Orudzhova, Rusia.

Odată cu anunţarea proiectului câştigător - "Jardins a la Francaise, pentru cea mai originală viziune" - echipele premiante vor coordona lucrările de remodelare a grădinilor prin consultarea şi implicarea tuturor studenţilor din echipele participante la proiect. Acest proces va presupune organizarea de workshop-uri pe domeniul castelului pentru aceştia, cu scopul de a facilita schimburile de opinii şi de a le oferi oportunitatea de a analiza la faţa locului modalităţile cele mai inspirate de a-şi pune în practică ideile.

×
Subiecte în articol: arte